Teoriile politice ale preşedintelui comunist chinez Xi Jinping vor avea de acum înainte un nou aliat sub forma unui chatbot, un model lingvistic impulsionat de Inteligenţa Artificială (AI) similar ChatGPT-ului american (cenzurat în China) şi alimentat de tot mai omniprezenta gândire a liderului chinez, scrie miercuri agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Este vorba despre un model de limbaj cu învăţare automată (LLM), un tip de program de inteligenţă artificială care poate recunoaşte şi genera text, acesta urmând să fie adaptat discursului oficial al partidului comunist chinez, a anunţat luni pe contul său de pe reţeaua de socializare WeChat revista Administraţiei spaţiului cibernetic din China. “Profesionalismul şi autoritatea culegerii vor garanta calitatea profesională a întregului conţinut generat” de program, se arată în acelaşi mesaj.
Teoria preşedintelui chinez, cunoscută oficial ca “Gândirea lui Xi Jinping asupra socialismului cu caracteristici chineze pentru o nouă eră”, cuprinde instrucţiuni asupra tuturor aspectelor vieţii politice, sociale şi economice ale ţării şi a fost înscrisă în Constituţia Chinei în anul 2018.
Denumit deja ‘XiGPT’ de către unele publicaţii, acest program chinez de Inteligenţă Artificială (AI) va putea “să îndeplinească o gamă largă de necesităţi”, cum ar fi de pildă “să răspundă la întrebări, să rezume informaţii şi să traducă între chineză şi engleză”.
Spre deosebire de alte sisteme de AI, acest model de limbaj cu învăţare automată (LLM) este conceput cu o bază de cunoştinţe cu date generate local şi nu este un cod deschis, cea ce înseamnă, potrivit Administraţiei spaţiului cibernetic din China, că este “sigur şi de încredere”. Sistemul a fost “implementat exclusiv pe serverele Institutului de Cercetare a Spaţiului Cibernetic din China, unde toate datele sunt procesate local, garantând un înalt nivel de securitate”.
Totuşi, sistemul se află încă în “probe interne” şi nu este deocamdată disponibil publicului, cu excepţia unor utilizatori ce-l pot utiliza “pe bază de invitaţie”, explică instituţia citată.
Anunţul acesteia survine într-un moment când Beijingul încearcă să folosească Inteligenţa Artificială (AI) pentru a impulsiona creşterea economică, menţinând în acelaşi timp un control strict asupra securităţii cibernetice.
Programul ChatGPT, creat de compania americană OpenAI, a fost interzis în China. Mai multe companii chineze au lansat versiuni proprii de programe de AI, care trebuie să respecte o serie de criterii pentru a garanta că narativul generat este aliniat discursului oficial al Beijingului.
Organismul chinez de reglementare a internetului a publicat în aprilie anul trecut un proiect de act normativ, conform căruia conţinuturile create de chatboţi şi de alte modele de inteligenţe artificiale generative trebuie “să reflecte valorile socialiste fundamentale”, să “nu submineze unitatea naţională” şi nici “autoritatea statului” şi de asemenea să “nu incite la divizarea ţării”.