Update articol:

China pregătită să faciliteze un acord de pace israeliano-palestinian

Qin Gang

Ministrul chinez de externe Qin Gang a făcut cunoscut luni, în discuţii separate cu omologii săi israelian şi palestinian, că China este pregătită să faciliteze un acord de pace în Orientul Mijlociu, a informat agenţia oficială de presă, Xinhua, citată de AFP.

Discuţiile telefonice cu ministrul israelian de externe Eli Cohen şi palestinian Riyad Al-Maliki au loc în contextul în care China a obţinut un progres diplomatic pe scena Orientului Mijlociu care stânjeneşte Statele Unite.

Qin Gang l-a încurajat pe omologul său israelian “să facă paşi care să permită reluarea negocierilor”, subliniind că China este “pregătită să joace rolul de facilitator”, potrivit agenţiei Xinhua, citată de Agerpres.

Ministrul chinez de externe i-a spus omologului său palestinian că China este favorabilă reluării discuţiilor cât mai curând posibil, potrivit agenţiei de stat.

Şeful diplomaţiei de la Beijing le-a reamintit celor doi omologi ai săi că China sprijină o soluţie bazată pe principiul a două state, în timp ce procesul de pace israeliano-palestinian este la punct mort din 2014.

Responsabili americani încearcă să minimizeze rolul jucat de China, argumentând că Beijingul este încă departe de a-i depăşi pe americani în Orientul Mijlociu, care rămâne în mare măsură sub protecţia umbrelei de securitate a SUA.

Dar această progres diplomatic al Chinei provoacă Washingtonul, bănuit că renunţă treptat la locul său de jucător cheie în regiune pentru a se concentra mai bine pe termen scurt asupra războiului din Ucraina în faţa Rusiei şi, pe termen lung, asupra Chinei şi zonei Asia-Pacific.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare

MUNICIPIUL BACAU (BAC26) (28/07/2025)

Plata cupon curent, rambursare rata principal 63 & calcul rata dobanda pentru cuponul urmator

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (28/07/2025)

Plata cupon curent, rambursare rata principal 63 & calcul rata dobanda pentru cuponul urmator

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (28/07/2025)

Plata cupon curent, rambursare rata principal 63 & calcul rata dobanda pentru cuponul urmator

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21.07.2025-25.07.2025