Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinisterul de Finanţe din ţara asiatică a precizat, într-un comunicat, că noua taxă va intra în vigoare pe 10 aprilie şi că măsura a fost luată ca răspuns “la greşeala repetată” a americanilor de a creşte taxele pentru China.
La rândul său, Ministerul Comerţului a adăugat 12 firme americane pe lista sa de control al exporturilor, printre acestea afându-se producători de echipamente şi companii de inginerie, unele dintre ele relaţionate cu dronele (BRINC), sectorul aeronautic (Novotech), utilaje (Marvin Engineering Company) şi radare (Echodyne).
De asemenea, a inclus alte şase companii pe lista de entităţi nedemne de încredere, printre care şi furnizori de echipamente militare precum Cyberlux sau Sierra Nevada.
Aceste restricţii au ca obiectiv să împiedice schimburile de articole cu “dublă utilizare”, civilă şi militară, se menţionează în comunicatul instituţiei care deţine portofoliul comerţului.
Casa Albă a confirmat marţi că pachetul de taxe adiţionale de 50% pe care preşedintele Donald Trump a ameninţat că le va impune Chinei va intra în vigoare miercuri, ceea ce va face ca nivelul taxării importurile din ţara asiatică că ajungă la 104%, potrivit EFE.
“Vor intra în vigoare la ora 01:00 (4:00 GMT)”, s-a limitat să afirme, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt guvernamental, Karoline Leavitt.
Această taxă suplimentară se va adăuga celei de 24% pe care Trump a anunţat-o în urmă cu o lună, respectiv taxelor vamale de 20% pentru importurile din China aflate deja în vigoare şi celor de 10% intrate în vigoare sâmbăta trecută şi care vizează toţi partenerii comerciali.
Beijingul a transmis că nu va ceda în faţa lui Donald Trump în materie de politică comercială şi, după ce a anunţat că va riposta cu taxe de 34% la cele anunţate în 2 aprilie, republicanul a ameninţat cu acest pachet adiţional de 50%, ceea ce confirmă o escaladare a războiului comercial între cele mai mari două economii ale lumii, mai scrie agenţia spaniolă de ştiri.
“A fost o greşeală faptul că China a recurs la represalii împotriva preşedintelui: când Statele Unite primesc o lovitură, el răspunde cu mai multă forţă. De aceea, la mijlocul acestei nopţi, vor intra în vigoare taxe de 104% pentru China”, a explicat Leavitt.
Vladimir Putin a deschis conferința de presă comună cu Donald Trump — o schimbare față…
Statele Unite ale Americii analizează posibilitatea impunerii de sancțiuni împotriva companiilor petroliere rusești Rosneft PJSC…
Președintele SUA, Donald Trump, l-a întâmpinat pe președintele rus, Vladimir Putin, la baza militară Elmendorf-Richardson…
Articol preluat din Townhall, via Ambasada României în SUA În 1818, în inima Transilvaniei, un…
Rusia se pregătește să testeze noua sa rachetă de croazieră cu propulsie nucleară și capacitate…
Summitul din această seară dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump,…
This website uses cookies.
Read More