International

China se pregăteşte pentru “impredictibilitatea” preşedintelui Donald Trump şi încearcă să îşi relanseze piaţa internă

La Forumul Economic Mondial de la Davos, analiştii şi experţii au subliniat miercuri eforturile Chinei de a-şi consolida economia internă în faţa unei perspective globale marcate de incertitudine, inclusiv de impactul “imprevizibil” al revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Zhu Min, membru al Comitetului Consultativ al China Center for International Economic Exchanges, a abordat în oraşul elveţian provocările pe care le ridică politicile comerciale ale administraţiei preşedintelui Trump şi lecţiile învăţate de China în perioada primului său mandat.

“Trump este imprevizibil, dar, aşa cum spun chinezii, nu ascultaţi doar ce se spune, priviţi ce se face”, a spus Zhu.

Deşi tarifele impuse au ridicat taxele comerciale la aproape 20%, China a reuşit să menţină un excedent de 320 de miliarde de dolari şi exporturi de aproape 500 de miliarde de dolari anual, a spus vorbitorul.

Zhu a subliniat că, în prezent, obiectivul strategic al Chinei vizează consolidarea pieţei sale interne, cu iniţiative precum pachetul de stimulare anunţat în septembrie anul trecut, despre care a afirmat că a stabilizat pieţele financiare şi a consolidat încrederea investitorilor.

În plus, el a afirmat că noile motoare ale creşterii economice trebuie să includă impulsionarea consumului, dezvoltarea producţiei avansate, tranziţia către o economie verde şi diversificarea către servicii precum sănătatea, educaţia şi cultura, ca măsuri cheie pentru a garanta rezilienţa şi viitorul durabil al economiei chineze în faţa unor eventuale tensiuni.

“Povestea transformării ecologice a Chinei este foarte diferită de cea a altor ţări. În timp ce mulţi vorbesc despre schimbările climatice în forumurile internaţionale, China vede transformarea verde ca pe o adevărată strategie de creştere economică”, a adăugat el.

În panelul intitulat “Descifrând economia Chinei: prezent şi viitor” s-a discutat despre necesitatea revitalizării consumului intern, care reprezintă în prezent 32% din PIB, o cifră considerată a fi scăzută.

Bonnie Chan, directoarea executivă a Hong Kong Exchanges and Clearing, a subliniat că încrederea este esenţială pentru stimularea cheltuielilor. “Fără încredere, oamenii nu vor consuma. Restabilirea acestei siguranţe este esenţială pentru reactivarea economiei”, a spus ea, amintind că recentul pachet de stimulente a dus volumul zilnic de tranzacţionare în Hong Kong la niveluri record.

Hou Qijun, preşedintele companiei de stat China National Petroleum Corporation (CNPC), a fost de acord că motorul creşterii este reprezentat de consum, dar a subliniat că el trebuie susţinut prin măsuri concrete. “Va fi o cerere pentru produse noi, dar trebuie să li se ofere un sprijin real, precum locuri de muncă, pensii şi lucruri de genul acesta”, a explicat el.

Michael Suess, preşedintele Oerlikon Group, a declarat că 2025 va fi un an dificil pentru încrederea consumatorilor, deşi s-a arătat optimist cu privire la o revenire treptată din 2026 în sectoare precum textilele, determinată de semnale de îmbunătăţire a comenzilor industriale.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

2 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

5 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

5 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

5 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

5 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More