International

China şi SUA trebuie să fie partenere, nu rivale, i-a transmis Xi Jinping lui Blinken

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis vineri secretarului de stat american Antony Blinken că cele două state ar trebui “să fie partenere, nu rivale”, chiar dacă “numeroase probleme” subzistă, informează AFP, care citează mass-media de stat chineză, potrivit Agerpres.

În timpul întrevederii sale cu Blinken la Palatul Poporului de la Beijing, Xi a declarat că cele două ţări “au realizat progrese pozitive” de la sfârşitul lui 2023, a anunţat televiziunea publică CCTV.

“Numeroase probleme mai trebuie rezolvate şi eforturi suplimentare sunt încă posibile”, a subliniat el totodată.

“Am propus trei mari principii: respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea reciproc avantajoasă”, a adăugat preşedintele chinez cu privire la relaţiile bilaterale.

“Am spus-o deja de nenumărate ori: Pământul este suficient de mare pentru ca China şi SUA să poată fiecare să se dezvolte şi să prospere”, a subliniat liderul chinez.

Antony Blinken efectuează începând de miercuri a doua sa vizită în China în mai puţin de un an, într-un context de apropiere diplomatică între cele două ţări, în pofida tensiunilor persistente asupra Taiwanului, comerţului sau Mării Chinei de Sud.

“China ar fi bucuroasă să vadă SUA încrezătoare, deschise, prospere şi că se dezvoltă”, l-a asigurat vineri Xi Jinping pe interlocutorul său.

“Sperăm că SUA vor putea de asemenea să adopte o viziune pozitivă de dezvoltare a Chinei. Atunci când această problemă fundamentală va fi soluţionată (…), relaţiile se vor putea cu adevărat stabiliza, ameliora şi avansa”, a adăugat el.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

2 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

2 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More