International

China va aplica un sistem de măsuri menit să crească rata natalităţii

China va aplica un sistem de măsuri pentru a creşte rata natalităţii, în prezent scăzută, au anunţat experţi citaţi miercuri de presa locală şi care au insistat pe necesitatea de a schimba opinia tinerilor care cred că ”nu merită” efortul de a avea copii, transmite EFE, potrivit Agerpres.

În timpul celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, încheiat recent, partidul unic a insistat că ţara are nevoie de un sistem care ”să sporească rata natalităţii şi să reducă costurile sarcinii, naşterii, şcolarizării şi creşterii”.

Politici precum permisiunea de a avea un al treilea copil, aprobată în 2021, ”nu au avut rezultatul scontat”, a explicat Liu Jiehua, profesor de sociologie de la Universitatea din Beijing, citat de China Daily.

Profesorul chinez a pus accentul pe importanţa de ”a crea o societate care să favorizeze natalitatea în toate aspectele sale, de la sprijinul financiar şi până la cultură” şi să identifice ”măsurile regionale” care funcţionează şi ”să le aplice la nivel naţional”.

Liu a dat ca exemplu localitatea Panzhihua (centru), una dintre primele care a oferit bani familiilor care au mai mult de un copil.

Totuşi, profesorul de demografie Yuan Xin a avertizat, potrivit China Daily, că sporul populaţiei ”este un proces în mod natural lent”. Yuan le-a cerut autorităţilor ”să analizeze nevoile şi opiniile familiilor şi să adopte politici în funcţie de solicitările acestora”.

Rata natalităţii în gigantul asiatic a scăzut sub nivelul de înlocuire de 1,3 în 2020.

După decenii la rând în care a impus politica unui singur copil, pe care a extins-o ulterior la doi, China permite de anul trecut ca cetăţenii săi să aibă până la trei copii, deşi decizia nu a fost primită cu mare entuziasm de populaţie, atât din cauza efortului financiar pe care îl presupune creşterea unui copil, cât şi ca urmare a faptului că multe femei decid să acorde prioritate carierei profesionale.

Comisia Naţională de Sănătate din China a confirmat în vară că populaţia ţării, cea mai numeroasă din lume, va înregistra o creştere negativă înainte de 2025.

Experţi internaţionali au prognosticat că ţara vecină India, care are în prezent o populaţie de circa 1,38 miliarde de locuitori, va depăşi China într-un viitor apropiat şi va deveni cea mai populată ţară de pe glob.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

2 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

2 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

2 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

6 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More