International

China va continua ”neclintit” politica sa ”zero COVID-19”

China a anunţat sâmbătă că va continua ”neclintit” politica sa ”zero Covid”, risipind speranţele pieţelor financiare în privinţa unei relaxări permise de Beijing, ultima mare economie care aplică protocoale sanitare radicale, măsuri care nu o împiedică însă să se confrunte cu o creştere a numărului de cazuri odată cu apropierea iernii, informează AFP, potrivit Agerpres.

Beijingul ”va respecta neclintit politica globală zero Covid”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei sanitare naţionale (NHC), Mi Feng.

Politica ”zero Covid” din China, în vigoare de aproape trei ani, include lockdownuri repetate, testări PCR în masă şi o carantină obligatorie la sosirea din străinătate, măsuri care vor continua să fie aplicate.

”La ora actuală, China se confruntă în continuare cu ameninţarea dublă a infecţiilor importate şi a propagării unor epidemii naţionale”, a argumentat Mi Feng cu prilejul unei conferinţe de presă, calificând situaţia privind pandemia ”mai sumbră şi mai complexă decât până acum”.

”Trebuie să acordăm în continuare prioritate oamenilor şi vieţilor”, a mai spus purtătorul de cuvânt, după ce China a înregistrat sâmbătă o creştere a numărului de cazuri, care au ajuns la 3.659 de noi infectări, cele mai multe asimptomatice, în comparaţie cu 2.000 de noi cazuri pozitive înregistrate miercuri.

Numărul persoanelor în carantină pe teritoriul ţării este în prezent la cel mai ridicat nivel de la lockdownul impus în Shanghai în primăvară, notează institutul Capital Economics, după ce au fost detectate focare în peste 50 de oraşe.

În sud, teritoriul semi-autonom Macao a anunţat marţi testarea în masă a celor 680.000 de locuitori după depistarea câtorva cazuri.

În Guangzhou (sud), lockdownuri parţiale au fost decretate luni în mai multe cartiere.

În celălalt capăt al ţării, au fost detectate focare în oraşele din nord-est, în apropiere de frontiera cu Rusia şi Coreea de Nord.

Autorităţile chineze au instituit miercuri un lockdown de o săptămână pentru cele 600.000 de persoane care trăiesc în vecinătatea uzinei unde sunt fabricate cele mai multe iPhone-urilor din lume, după plecarea unor angajaţi îngrijoraţi de descoperirea unui focar de COVID-19. În zona economică din vecinătatea aeroportului Zhengzhou (centru), unde se află uzina, lucrează peste 200.000 de persoane.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More