Update articol:

China va fi prima economie mondială, nu SUA, susţine preşedintele nicaraguan Daniel Ortega

Daniel Ortega Sursa foto: Twitter

Preşedintele Republicii Nicaragua, Daniel Ortega, a declarat vineri că SUA nu vor mai fi în curând prima economie mondială pentru că vor fi depăşite de China, informează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

“China a devenit o putere care a combătut sărăcia, foamea, care a dezvoltat economia, ştiinţa şi tehnologia. (…) În câţiva ani, prima economie a lumii nu vor mai fi SUA, ci China”, a afirmat Ortega la o zi după ce Nicaragua a restabilit relaţiile diplomatice cu Beijingul, rupându-le pe cele cu Taiwanul.

Nicaragua îşi restabilise relaţiile cu Beijingul în timpul primului guvern sandinist (1979-1990), însă guvernul condus de Violeta Chamorro (1990-1997) le-a rupt în favoarea Taiwanului.

Ruptura cu Taiwanul a intervenit după ce SUA au înăsprit sancţiunile împotriva lui Daniel Ortega, reales în noiembrie pentru un al patrulea mandat consecutiv, după ce i-a plasat în detenţie pe toţi rivalii săi.

În condiţiile în care China şi SUA traversează o perioadă de puternice tensiuni, Washingtonul a reacţionat la această ruptură îndemnând ţările democratice “să-şi întărească legăturile cu Taiwan”.

Ortega a calificat drept “absurd” discursul SUA. “Ele comit actul ridicol de a sancţiona China şi consideră că ele vor opri creşterea (Chinei), cum o fac cu Federaţia Rusă şi cu numeroase alte ţări din lume”, a spus preşedintele nicaraguan.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie