International

China verifică acordul dintre Ford şi CATL (Bloomberg)

China va examina cel mai recent acord dintre Ford Motor şi CATL pentru a se asigura că tehnologia de bază a producătorului chinez de baterii nu este utilizată în comun cu grupul auto american, informează Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Este un alt indiciu al tensiunilor geopolitice dintre primele economii mondiale, care complică tranzacţiile transfrontaliere.

Luni, Ford anunţa că intenţionează să investească 3,5 miliarde de dolari în vederea construirii unei fabrici de baterii pentru vehiculele electrice (EV), împreună cu grupul chinez CATL. Planul Ford de a construi o uzină lângă Marshall, Michigan, se bazează pe ideea că un cost mai redus şi o reîncărcare mai rapidă vor atrage mulţi clienţi, inclusiv cumpărători de flote comerciale, pentru a accepta limitările bateriilor LFP (litiu-fier-fosfat). CATL va avea licenţa pentru tehnologia prin care Ford va produce bateriile LFP în Michigan şi va acorda producătorului auto american asistenţă tehnică, a informat Ford, potrivit Agerpres.

Deşi autorităţile de la Beijing sunt încântate că tranzacţia arată dominaţia Chinei pe segmentul bateriilor pentru vehiculele electrice, oficialii sunt îngrijoraţi din perspectiva concurenţei că tehnologia VATL ar putea fi acordată sau accesată de grupul auto american, susţin sursele.

Lideri chinezi importanţi au cerut verificări amănunţite, ţinând cont de aspectul sensibil al afacerii şi de actualele tensiuni dintre Washington şi Beijing. Concluziile vor fi prezentate conducerii de la Beijing, adaugă sursele.

Reprezentanţi de la Ministerul Comerţului, Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă din China (NDRC) şi Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei nu au dorit să răspundă solicitărilor de a comenta informaţia. Nici oficialii CATL nu au răspuns cererii de a face comentarii.

“Nu suntem informaţi de nicio acţiune a oficialilor chinezi în acest domeniu”, se arată într-un comunicat al Ford.

Controlul tehnologiilor cheie a devenit un subiect major în conflictul dintre Washington şi Beijing, SUA luând decizii de restricţionare a accesului Chinei la producerea de cipuri şi alte capacităţi strategice.

Articole recente

Rezerva Federală aprobă o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii și prevede încă două scăderi în acest an

Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere  mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…

7 ore ago

Solar Open Day – Energie solară, dublu impact pentru comunități

Solar Open Day a adus publicul mai aproape de un nou parc fotovoltaic. Pe 17…

9 ore ago

Alexandru Nazare: România are toate ingredientele să depăşească contextul fiscal-bugetar actual până la sfârşitul lui 2026

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe…

10 ore ago

Fidelis VIII: Investiții de peste 2,15 miliarde de lei

Ediția FIDELIS desfãșuratã în perioada 5 – 12 septembrie 2025 a atras un numãr semnificativ…

10 ore ago

Radu Hanga: Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori

Cea mai mare avere a Bursei o reprezintă cei 262.000 de investitori, de peste cinci…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More