Banci

Chiriţoiu, despre investigaţiile la bănci: Rezultatele le vom avea cel mai devreme anul viitor

Consiliul Concurenţei încă procesează datele pe care le-a cules de la bănci în cadrul unor investigaţii privind posibile înţelegeri în ceea ce priveşte produsele şi serviciile de creditare pentru populaţie şi în ceea ce priveşte indicele ROBOR, rezultatele urmând să fie gata cel mai devreme anul viitor, a afirmat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, informează Agerpres.

“Partea legată de Biroul de Credit este foarte nouă. Încă procesăm datele pe care le-am cules de la bănci. Rezultatele cred că le vom avea, cel mai devreme, anul viitor şi vom ieşi cu ele cuplat. Dacă se va ajunge la sancţiuni, sancţiunile trebuie să fie proporţionale şi rezonabile, adică nu vom veni cu mai multe amenzi. Dacă cumva se va ajunge să dăm sancţiuni, vom cupla cele două investigaţii”, a menţionat Chiriţoiu, la prezentarea Raportului privind concurenţa în sectoare cheie pentru anul 2023.

Consiliul Concurenţei a anunţat, în septembrie, că a finalizat inspecţiile inopinate derulate la zece bănci, precum şi la Biroul de Credit şi la Asociaţia Română a Băncilor.

Inspecţiile s-au derulat în cadrul unei noi investigaţii, privind posibile înţelegeri cu scopul de a limita accesul consumatorilor la produsele şi serviciile de creditare pentru persoane fizice. Băncile inspectate sunt: Alpha Bank Romania SA, CEC Bank SA, Garanti Bank SA, Raiffeisen Bank România SA, ING Bank NV Amsterdam sucursala Bucureşti, Banca Transilvania SA, Banca Comercială Română SA, BRD – Groupe Societe Generale SA, Credit Europe Bank (Romania) SA, First Bank SA.

Autoritatea de concurenţă mai avea în derulare o investigaţie privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci participante pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de “fixing” (stabilirea ratelor de referinţă pentru ROBOR şi ROBID).

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.

Articole recente

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

8 minute ago

E.ON semnează un acord pentru vânzarea rețelei de distribuție a gazelor din Republica Cehă

E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către…

2 ore ago

Ministerul Justiţiei din Grecia a aprobat extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova

Ministerul Justiţiei din Grecia a acceptat extrădarea omului de afaceri fugar Vladimir Plahotniuc, informaţia fiind…

2 ore ago

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF, a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital, în contextul…

2 ore ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (I) – Corneliu Pivariu

„Istoria este cea mai bună profeție, dar numai pentru cei care știu să o citească.”…

2 ore ago

Kremlinul spune că Trump este “destul de cinic”, dar într-un sens pozitiv

Abordarea preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte diplomaţia este "destul de cinică", dar…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More