Burse/Investitii

Chitu (BVB): Educaţia financiară, mentoratul şi leadeship-ul feminin reprezintă priorităţi pentru întreaga piaţă

Educaţia financiară, mentoratul şi leadeship-ul feminin sunt priorităţi pentru întreaga piaţă şi, în special, pentru Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Loredana Chitu, membră în Consiliul de Administraţie al BVB.

“Astăzi, reafirmăm sprijinul BVB pentru o piaţă de capital cât mai incluzivă şi pentru că noi ştim că progresul real vine din măsuri concrete, aş vrea să amintesc că Bursa de Valori a emis un nou Cod de guvernanţă corporativă, care include prevederi clare pentru susţinerea diversităţii în rândul organelor de conducere al companiilor listate, iar acum suntem în plin proces de educare a pieţei cu privire la noile recomandări pe care le privim cu multă încredere. În paralel, la nivel de legislaţie, modificările aduse legii privind emitenţii tocmai ce intră în vigoare şi prevăd în mod obligatoriu dispoziţii privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăţilor admise la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti. Prin urmare, alături de aceşti paşi concreţi importanţi înainte, continuăm să credem cu tărie că educaţia financiară, mentoratul, leadeship-ul feminin sunt priorităţi pentru întreaga piaţă şi în special pentru Bursa de Valori Bucureşti”, a afirmat Chitu, la conferinţa organizată de BVB şi International Finance Corporation (IFC), potrivit Agerpres.

Reprezentanta BVB a menţionat, totodată, tinerele şi adolescentele trebuie să aibă încrederea pentru reuşi în carierele lor.

“Uitându-ne puţin la tema din acest an, ea pune, din punctul meu de vedere, accent pe viitor, pe generaţiile care vin din urmă. Dacă vrem să vedem mai multe femei în leadership, haideţi să ne asigurăm că adolescentele şi tinerele de astăzi au susţinerea şi încrederea necesare pentru a reuşi şi pentru a continua să schimbe lumea asta în bine. Am crescut cu modele feminine puternice: o bunică ce locuia la ţară, dar purta numele Reginei Elisabeta şi o parte din trăsăturile ei puternice de caracter, o mamă învăţătoare care a format zeci de generaţii de copii şi o soră care poate muta munţii cu bunătatea, puterea şi inteligenţa ei. Astăzi, când sunăm clopoţelul pentru toate fetele şi femeile, sunăm şi pentru tinerele care vor schimba lumea, aşa cum bunicile, mamele şi surorile noastre cred că au schimbat-o pentru noi”, a spus Loredana Chitu.

BVB, împreună cu IFC, organizează, joi, evenimentul “Ring the Bell for ALL Women and Girls: Rights. Equality. Empowerment”, o iniţiativă globală organizată de bursele de valori şi alţi stakeholderi ai pieţelor de capital pentru a promova egalitatea de gen şi evidenţierea rolului femeilor la locul de muncă şi în comunităţile în care trăiesc.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

o oră ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More