“Ratele dobânzilor trebuie să vizeze nivelul inflaţiei, ceea ce vizăm într-adevăr, şi la care am ajuns acum”, a declarat şeful BCE.
Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas stabilă în august, la 2%, ţinta pe termen mediu vizată de Banca Centrală Europeană.
Modul în care va evolua situaţia de acum înainte a devenit mai predictibil după ce UE şi SUA au convenit taxe vamale mai ridicate. Dar lucrurile nu sunt aşa de clare cum erau înainte ca preşedintele Donald Trump să înceapă impunerea taxelor vamale mai ridicate.
“Nivelul de incertitudine s-a redus cu aproximativ 50% şi este o îmbunătăţire semnificativă faţă de situaţia în care ne aflam. Dar încă avem incertitudini şi toată lumea trebuie să le gestioneze”, a afirmat Lagarde.
Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a menţinut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de joi, în linie cu previziunile, dar nu a oferit indicii privind viitoarele decizii de politică monetară.
Consiliul guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană “este decis să se asigure că inflaţia se va stabiliza la ţinta sa de 2% pe termen mediu” şi “a stabilit că rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2,00%, 2,15% şi, respectiv, 2,40%”, se arată în comunicatul BCE.
Unii oficiali BCE consideră că nu este necesară o relaxare suplimentară a politicii monetare atât timp cât economia zonei euro nu se confruntă cu dificultăţi majore. În schimb, alţii au sugerat că nu sunt excluse noi măsuri.