Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzChristine Lagarde, presedinte BCE
“Pot să vă spun în mod ferm că am fost întotdeauna şi sunt pe deplin hotărâtă să îmi îndeplinesc misiunea şi să îmi duc la capăt mandatul”, a declarat Christine Lagarde în conferinţa de presă care a urmat reuniunii comitetului de politică monetară.
Mandatul lui Christine Lagarde la conducerea BCE a început în 2019 şi ar urma să se încheie în luna octombrie 2027.
În urmă cu o săptămână, Financial Times a dezvăluit că Lagarde a discutat despre scurtarea mandatului său la BCE, cu aproximativ 10 luni, pentru a prelua funcţia de preşedinte al Forumului Economic Mondial, lucru negat la acea vreme de un purtător de cuvânt al băncii. Financial Times l-a citat în articolul său pe Klaus Schwab, fondator şi fost preşedinte al Forumului Economic Mondial (Forumul Davos), potrivit căruia Lagarde şi el au discutat această posibilitate mai mulţi ani şi că au vorbit inclusiv despre oferirea unui apartament în Elveţia, pentru ca Lagarde să preia conducerea WEF.
Forumul Economic Mondial (WEF), care se desfăşoară anual în oraşul elveţian Davos, este una din cele mai exclusiviste reuniuni mondiale ale şefilor de state, directori şi politicieni de vârf.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More