Burse/Investitii

Cifra de afaceri a Grupului Bittnet a crescut cu 39% în primul semestru

Grupul Bittnet a înregistrat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de 55,1 milioane lei, în creştere cu 39% faţă de perioada similară din 2019, şi un profit operaţional de 2,38 milioane lei, conform datelor financiare remise vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Agerpres.

„Rezultatele din primele șase luni ale anului 2020 marchează cel mai bun S1 de până în prezent și confirmă afirmațiile noastre din ultimii ani referitoare la potențialul de dezvoltare al grupului Bittnet. Actuala pandemie de COVID-19 a demonstrat cât de importante au devenit activele digitale pentru economiile noastre. Rețelele și conectivitatea, datele, inteligența artificială, abilitățile digitale de bază și avansate susțin economiile și societățile noastre, permițând continuarea muncii. La Bittnet Group, suntem mândri să fim facilitatori ai acestor tehnologii, ajutând numai în prima jumătate a acestui an, sute de companii locale să se adapteze la noua realitate mult mai digitalizată. Ne continuăm călătoria alături de clienții noștri, mulțumiți de rezultatele obținute până acum și optimiști în ceea ce privește viitorul”, a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group, in cadrul unui comunicat.

Ambele divizii ale Grupului au raportat creșteri semnificative ale veniturilor, precum și a profitului operațional în primul semestru din 2020. Divizia de Educație, care include Bittnet Training și Equatorial, a înregistrat o cifră de afaceri de 6,1 milioane lei, +17% față de semestrul 1 din 2019 cu o marjă brută de 3,8 milioane lei, o creștere de 99% comparativ cu primele șase luni ale anului trecut. Astfel, Divizia de Educație a închis perioada de raportare cu 1 milion de lei în profit operațional, o creștere cu 1,4 milioane lei față de S1 2019.

Divizia de Tehnologie, reprezentată de Dendrio și Elian, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 42% față de anul precedent, închizând primele șase luni cu vânzări de 49 milioane lei. Marja brută a companiilor de integrare IT&C a crescut cu 265%, până la 7,15 milioane lei, iar profitul operațional a crescut cu 4,7 milioane lei, ajungând la 1,4 milioane lei.

„Ținând cont de rezultatele istorice, a doua jumătate a anului este, de obicei, semnificativ mai bună decât prima, datorită sezonalității bugetelor și a tiparelor cheltuielilor din sectorul IT&C. Mai mult, am observat multe tendințe noi care pot contribui la creșterea noastră în a doua jumătate a anului: nevoia crescută de digitalizare a afacerilor de toate formele și dimensiunile, necesitatea dezvoltării abilităților digitale în rândul populației din România dar și cererea tot mai mare pentru cursuri de reconversie profesională pentru persoanele care caută o carieră mai stabilă în domeniul IT. Astfel, ne așteptăm în a doua jumătate a anului la o creștere a veniturilor cu aproximativ 50% comparativ cu rezultatul din primele șase luni ale acestui an”, a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

În linie cu rezultatele din ultimii 13 ani de activitate, conducerea estimează ca Grupul să înregistreze în S2 aproximativ 60% din cifra de afaceri a anului 2020. Se așteaptă ca veniturile globale pentru întregul an 2020 ale Bittnet Group vor ajunge la 125 milioane lei.

În primele şase luni din 2020, profitul brut al grupului a înregistrat o evoluţie pozitivă de 4,7 milioane lei, de la o pierdere de 5,3 milioane lei în S1 2019, la o pierdere de 563.000 lei. Rezultatul net este în linie cu profitul brut, înregistrând valoarea de minus 557.000 lei, cu 4 milioane lei mai bun decât în S1 2019, conform raportului companiei.

“Actuala pandemie de COVID-19 a demonstrat cât de importante au devenit activele digitale pentru economiile noastre şi modul în care reţelele şi conectivitatea, datele, inteligenţa artificială, precum şi competenţele digitale de bază şi avansate susţin economiile şi societăţile noastre, permiţând continuarea muncii, urmărirea răspândirii virusului şi accelerarea căutării de medicamente şi de vaccinuri”, mai precizează sursa citată.

Bittnet a fost înfiinţată în anul 2007 de Mihai şi Cristian Logofătu, ambii ocupând poziţii de conducere în cadrul companiei. Încă de la începuturile sale, Bittnet s-a concentrat pe furnizarea de training IT şi soluţii de integrare, bazate pe tehnologiile liderilor de piaţă, precum Cisco, Microsoft, Dell, Oracle, HP, VMware, Google, Amazon Web Services etc.

În februarie 2009, compania şi-a schimbat statutul juridic în societate pe acţiuni (SA), în urma majorării capitalului social, utilizând profiturile generate în 2008. În 2012, compania a primit o primă infuzie de capital ‘din exterior’ (investiţie tip equity) de la business angel-ul Răzvan Căpăţînă, care este în continuare un acţionar important al companiei.

Din martie 2015, Bittnet este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul BNET. Bittnet a fost prima companie IT care s-a listat pe BVB, după o infuzie de 150.000 de euro în companie, primită de la fondul polonez Carpathia Capital SA în schimbul unei participaţii de 10%. Din acel moment, Bittnet foloseşte în mod activ mecanismele pieţei de capital pentru a-şi creşte şi dezvolta afacerea, plasând cu succes cinci emisiuni de obligaţiuni în 2016, 2017, 2019 (de două ori) şi 2020.

În aproape patru ani de la listarea pe Bursa de Valori Bucureşti, Bittnet a atras mai mult de 10 milioane euro folosind mecanismele de finanţare a pieţei de capital (obligaţiuni corporative, capitalizarea profiturilor, majorări de capital etc.)

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

5 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

6 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

6 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

6 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More