Macroeconomie

Cîmpeanu: Nemulţumirea cadrelor didactice, normală; sunt convins că marea majoritate nu vor abandona elevii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că salariile cadrelor didactice trebuie să fie motivante şi că este normală nemulţumirea celor care intenţionează să intre în grevă ca urmare a neaplicării prevederilor Legii 153/2017.

Pe de altă parte, ministrul a precizat că mizează pe înţelegerea cadrelor didactice, exprimându-şi convingerea că marea majoritate a acestora nu vor abandona elevii, afectaţi deja de învăţământul online.

“Ministerul Educaţiei discută în permanenţă cu sindicatele. Eu, ca ministru al Educaţiei, am susţinut şi îmi menţin punctul de vedere conform căruia o educaţie de calitate nu se poate face fără o salarizare motivantă şi atractivă. Urmare a discuţiilor pe care le avem în permanenţă cu sindicatele, se cunoaşte faptul că s-a reuşit creşterea salariilor cu 4,5%, în anul 2022 – creşterile au intrat în vigoare încă din luna ianuarie. (…) Aceste creşteri sunt jumătate din ceea ce prevede Legea 153, deci e cumva normală nemulţumirea pentru neaplicarea Legii 153. Pe de altă parte, constrângerile generate de nevoia de încadrare în deficitul bugetar asumat de către România au generat această situaţie, care este gravă din perspectiva progresului în educaţie”, a arătat el, duminică, la Realitatea TV.

Ministrul a reamintit că, în anul 2021, creşterile salariale prevăzute la 8% nu au fost aplicate, fiind prorogate.

Pe de altă parte, el a subliniat importanţa desfăşurării cursurilor cu prezenţă fizică, menţionând că şcoala online a determinat amplificarea tulburărilor socio-emoţionale şi afecţiunilor oftalmologice.

“Eu sunt convins că marea majoritate a cadrelor didactice, deşi ştiu că au dreptate din această perspectivă, a solicitărilor salariale, nu vor abandona elevii, în condiţiile în care am reuşit ca semestrul doi să putem să îl începem cu prezenţă fizică în toate şcolile şi grădiniţele din România. Este un lucru foarte important şi mizez pe înţelegerea colegilor cadre didactice”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul a mai menţionat că, în urma majorărilor aplicate, un profesor debutant are un salariu net de 2.597 de lei, cu indemnizaţia de hrană inclusă. Salariul net al unui profesor cu o vechime în muncă de peste 40 de ani este de 4.398 lei. La aceste salarii se pot adăuga sporuri, precum: 10% pentru dirigenţie, 25% gradaţia de merit, 7-20% pentru predare simultană, 15% pentru predarea în învăţământul special, 3-20% în mediul rural.

Salariaţii din învăţământ, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri, potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”.

“Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” – organizaţii reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar – au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unităţile şi instituţiile de învăţământ unde există membri de sindicat ai FSE “Spiru Haret” şi FSLI, în intervalul orar 11,00 – 13,00″, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Articole recente

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

o oră ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

2 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

2 ore ago

Nicuşor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

2 ore ago

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială (surse)

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială, au precizat, miercuri, surse politice, pentru…

2 ore ago

Trump impune Indiei taxe vamale de 25%, plus o penalitate pentru comerţul cu Rusia

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că Statele Unite vor impune taxe vamale de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More