Categories: Fără categorie

Cinci eurodeputaţi români, aleşi în conducerea comisiilor permanente ale noului Parlament European

Cinci eurodeputaţi români au fost aleşi miercuri în conducerea comisiilor permanente ale noului Parlament European.

Daniel Buda (Partidul Naţional Liberal, grupul PPE) a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), iar Cristian Buşoi (Partidul Naţional Liberal, PPE) a devenit vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI), potrivit unei informări de pe site-ul PE.

Tot din cadrul PPE, eurodeputatul român Iuliu Winkler (Uniunea Democrată Maghiară din România) a fost reales vicepreşedinte al Comisiei pentru comerţ internaţional (INTA).

Eurodeputata Maria Grapini (Partidul Social Democrat, grupul S&D din PE) a fost aleasă şi ea vicepreşedintă a Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (IMCO).

Alţi trei eurodeputaţi români care, potrivit informaţiilor Agerpres, ar fi urmat să devină vicepreşedinţi în alte două comisii, Comisia pentru afaceri externe (AFET) şi Comisia pentru dezvoltare regională (REGI), nu au fost aleşi în şedinţa constitutivă. Potrivit informării de pe site-ul PE, comisiile AFET şi REGI şi-au ales doar un vicepreşedinte, ceilalţi urmând să fie votaţi la reuniunea viitoare.

Potrivit informaţiilor Agerpres, în urma negocierilor dintre grupurile politice fostul preşedinte al României Traian Băsescu (Partidul Mişcarea Populară, grupul PPE) ar urma să fie unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai Comisiei AFET. La rândul lor, eurodeputaţii Adrian Dragoş Benea (PSD – grupul S&D) şi Cristian Ghinea (USR-Plus – grupul Renew Europe) ar urma să fie aleşi vicepreşedinţi ai Comisiei REGI.

“Am 10 ani de experienţă în Comisia pentru industrie, cercetare şi energie şi cred că politicile sale acoperă exact domeniile de oportunitate pentru dezvoltarea competitivităţii europene în general şi a României în particular. Astfel, în domeniul energiei, România îşi poate consolida rolul de jucător important pe piaţa regională şi europeană devenind un vector de securitate şi competitivitate în piaţa gazului”, a declarat eurodeputata membră a grupului Partidului Popular European din PE.

Eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler, care a fost reales miercuri în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei INTA a PE, a spus că realegerea sa este o onoare şi în acelaşi timp o mare provocare.

“Comerţul global parcurge o perioadă extrem de volatilă şi lipsită de predictibilitate. De aceea, INTA va juca un rol extrem de important în deciziile Uniunii Europene”, a declarat Iuliu Winkler după şedinţa constitutivă a Comisiei INTA, citat într-un comunicat.

Deputatul din grupul PPE reiterează că Parlamentul European şi UE în ansamblul ei trebuie să se asigure de faptul că globalizarea aduce beneficii tuturor cetăţenilor şi statelor membre şi protecţie în faţa concurenţei neloiale de pe pieţele internaţionale.

“Îmi doresc să contribui la promovarea intereselor IMM-urilor care trebuie să folosească mai bine beneficiile acordurilor comerciale pe care UE le încheie. Comerţul trebuie să fie cu adevărat generator de noi locuri de muncă cu înaltă valoare adăugată. În sfârşit, toate aceste obiective trebuie să se împlinească şi pentru statele din Europa Centrală şi de Est’, a mai precizat Winkler.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More