Tehnologie

Cinci trenduri digitale generate de pandemie, care se vor manifesta și în viitor (Ericsson)

Evenimentele din ultimele 18 luni au determinat apariția unor inovații tehnologice care să ne ajute să ne adaptăm la cerințele noii realități, impusă de pandemie, și despre care specialiștii spun că nu vor dispărea odată cu aceasta, arata un comunicat transmis de Ericsson.

Cu toate că progresele în ceea ce privește inteligența artificială, soluțiile de e-commerce și Internet of Things erau, deja, pe lista trendurilor tehnologice, ritmul cu care acestea au fost integrate în activitatea din domenii precum educație sau sănătate (unele dintre cele mai conservatoare din acest punct de vedere), odată cu pandemia, a fost cu adevărat surprinzător, cu atât mai mult ținând cont de faptul că tot acest progres ar fi durat câțiva ani de zile, nu doar câteva luni.

În acest context, în care conectivitatea digitală a adevenit un punct central în viețile noastre, experții de la nivel global au identificat cinci trenduri care se vor manifesta și pe viitor.

  1. Spațiile digitale de lucru

La finalul lunii iunie a anului trecut, 42% din forța de muncă din Statele Unite ale Americii lucra de acasă, pe parcursul întregului program, astfel că piața soluțiilor software pentru colaborarea în mediul virtual a crescut extrem de rapid. Mai exact, în anul 2020, piața globală a soluțiilor de video conferencing a ajuns la 7.87 miliarde de dolari, atingând un nivel mai mult decât dublu față de pragul înregistrat în 2019.

În plus, nu doar angajații s-au adaptat ușor la această schimbare, munca de acasă aducând beneficii și pentru angajatori, materializate prin reducerea costurilor cu închirierea spațiilor de birouri spre exemplu. Potrivit raportului Ericsson, Future of Enterprises, 60% dintre liderii de business sunt încântați de reducerea costurilor aferente închirierii spațiilor de birouri, iar 43% dintre aceștia anticipează că vor renunța complet la birourile lor până în anul 2030. De asemenea, unele cifre indică și faptul că angajații care lucrează de la distanță sunt cu până la 40% mai productivi decât la birou.

  1. Online learning

Pandemia a adus schimbări și în domeniul educației, peste 1,6 miliarde de elevi din 195 de țări, de la nivel global, trecând la cursurile de la distanță. Astfel, a crescut și cererea pentru diferite servicii digitale din această arie, precum aplicații de predare în mediul online sau software-uri pentru e-learning. Totodată, proiecte precum Keep America Running (o inițiativă Ericsson dezvoltată alături de unii dintre partenerii săi) au arătat faptul că pot contribui la reducerea decalajului în ceea ce privește accesul la educație prin asigurarea accesului la metode de învățare de la distanță pentru elevii care nu dispun de o conexiune de internet. De asemenea, potrivit OECD, în 2020, 95% dintre elevii din Elveția, Norvegia și Austria aveau un computer pe care să îl folosească pentru a învăța, față de numai 34% dintre cei din Indonezia.

  1. Digitalizarea sistemelor de sănătate

Sănătatea a fost dintotdeauna unul dintre domeniile de activitate care au implementat mai greu inovațiile în materie de IT și digitalizarea, dar pandemia a subliniat potențialul uriaș și rolul extrem de important pe care tehnologiile pentru digitalizarea sistemelor de sănătate îl au în ceea ce privește controlul asupra răspândirii virușilor prin intermediul metodelor și proceselor de monitorizare, testare și tratament.

Astfel, în cadrul unui proiect de cercetare și inovare, lansat în luna septembrie a anului 2020, Ericsson, Telia și Spitalul Universitar Sahlgrenska din Suedia au monitorizat și au gestionat cererea de resurse pentru domeniul sănătății, prin intermediul soluțiilor de inteligență artificială.

Un alt proiect de acest tip este 5G Connected Ambulance, în cadrul căruia Ericsson a colaborat cu Spitalul Universitar Birmingham NHS Foundation Trust (UHB) și King’s College din Londra. 5G Connected Ambulance presupune noi metode prin care pacienții, personalul din ambulanțe și medicii se pot conecta de la distanță în timp real. Totodată, prin intermediul acestei inovații, personalul din sănătate a putut efectua de la distanță prima procedură de diagnostic cu ajutorul tehnologiei 5G, din Regatul Unit, demonstrând astfel potențialul de a facilita munca și colaborarea între medici, chiar și atunci când aceștia se află în locuri diferite, ajutând în caelași timp pacienții, chiar dacă aceștia nu pot ajunge la spital.

  1. Avantajele soluțiilor contactless

Chiar și atunci când merg fizic la cumpărături, aproape 90% dintre cetățenii din Statele Unite spun că preferă să aibă acces la modalități de plată contactless sau la servicii de tip self-checkout și, întrucât securitatea cibernetică a devenit o preocupare tot mai importantă în contextul globalizării, sistemele de securitate cu recunoaștere facială au început să fie din ce în ce mai răspândite.

Astăzi, toate acestea sunt posibile prin intermediul procesoarelor de ultimă generație, a senzorilor de imagine, a soluțiilor îmbunătățite de inteligență artificială și a optimizării rețelelor de comunicații, fiecare dintre aceste elemente fiind într-un proces continuu de îmbunătățire.

  1. Conținut generat de inteligența artificială

Inovațiile în ceea ce privește soluțiile de machine learning, precum Generative Adeversarial Networks (GANs), care prin intermediul datelor se axează pe tipare generând apoi un conținut extrem de asemănător cu cel original, au devenit destul de populare în ultimii ani, cu atât mai mult în contextul în care sunt folosite pentru a crea imagini digitale identice cu fotografiile unor persoane reale.

Această tehnologie, folosită mai ales în domeniul entertainmentului și la crearea filtrelor pentru diferite aplicații, evoluează constant și utilizează o cantitate tot mai mare de informații personale. În plus, cifrele din ediția din 2018 a raportului 10 Hot Consumer Trends arată că 50% dintre oameni nu pot percepe diferențele dintre conținutul generat de utilizatori și cel generat de inteligența artificială, iar aceasta (inteligența artificială) ar putea deveni tot mai rezilientă pe măsură ce apar schimbări în ceea ce privește consumul media. Astfel, pe măsură ce tehnologia evoluează, vom vedea tot mai mult conținut generat de inteligența artificială.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More