Politica

Ciolacu: Am decis foarte clar într-un for statutar – PSD va avea candidat la prezidenţiale; nu există dacă

Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului a făcut precizarea, sâmbătă, la finalul vizitei efectuate la Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic ”Aurel Vlaicu”, de la Boboc, unde se desfăşoară mitingul aerian Boboc Air Show – BOBAS 2024.

“Am spus şi ieri, dacă vreţi vă spun şi astăzi şi mâine. Noi am decis într-un for statutar, ieri, foarte clar – Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte. Nu există dacă…Sunt ferm convins că PSD va câştiga alegerile prezidenţiale, iar cea mai mare şansă o să ne-o daţi dumneavoastră, românii, când o să faceţi o raportare la cei 20 de ani de preşedinţi de dreapta”, a spus Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă se poate spune că a început campania pentru prezidenţiale de la Buzău, Ciolacu a afirmat: “Nu. Putem spune că este unul dintre cele mai dragi locuri mie pentru că aici am crescut. Eu am crescut pe acest aerodrom”.

“E o zi de sărbătoare de fapt şi de drept, plină de emoţii. Normal pentru mine, pentru că, aici, la vreo 100 de metri în spate, am crescut. Mă bucur că m-am întâlnit cu foarte mulţi dintre colegii tatălui meu care mi-au povestit păţăniile pe care le făceam când eram pe aerodrom”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a dat asigurări că guvernarea, în formula actuală, va funcţiona şi în cazul în care PSD şi PNL vor avea candidat propriu la alegerile prezidenţiale.

“Grija mea nu este funcţionarea unei coaliţii guvernamentale, grija mea pe care am avut-o şi la alegerile care au trecut, acum, a fost cum funcţionează Guvernul României. Şi a funcţionat impecabil. Şi nu e prima oară când le-am mulţumit şi le mulţumesc colegilor mei de la ambele partide pentru maturitatea politică de care au dat dovadă”, a mai declarat Ciolacu.

Premierul a respins categoric varianta ca actuala guvernare să se rupă.

“Nu, nu există nici cel mai mic risc. România are nevoie de stabilitate. Şi e o discuţie foarte clar avută în momentul în care PSD a acceptat, într-un moment foarte complicat României, să vină la guvernare. Şi cred că suntem doi oameni politici care ne respectăm, atât eu cât şi domnul Nicolae Ciucă”, a arătat preşedintele PSD.

În context, el a fost întrebat şi despre faptul că George Simion va fi candidatul AUR la Preşedinţia ţării. “Foarte bine, felicitări! Îi urez succes dânsului!”, a transmis Ciolacu.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

26 de minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

28 de minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More