Update articol:

Ciolacu despre conducerea AMEPIP: O să vorbesc cu cei care au câștigat pe procedura 109 să își dea demisia și să refacem procedura dacă la concluzia aceasta a ajuns Comisia  

O să vorbesc cu cei care au câștigat pe procedura 109 să își dea demisia și să refacem procedura dacă la concluzia aceasta a ajuns Comisia, a declarat acum câteva minute premierul Marcel Ciolacu, întrebat despre criticile aduse de către Comisia Europeană pentru alegerea conducerii AMEPIP. 

Marcel Ciolacu a spus: “Noi avem niște reforme de dus la îndeplinire, care sunt în cererea de plată numărul 3. Noi am făcut procedurile, pe legislația românească. Dânșii (n.r. Comisia Europeană) au constatat că există la aceste proceduri anumite incompatibilități din punctul dânșilor de vedere. Astăzi, la Bruxelles, sunt șeful SGG, ministrul transporturilor și ministrul energiei, pentru discuții aplicate cu tehnicul Comisiei, cu fiecare companie și punct în parte. Am discutat cu colegii mei, după primele întâlniri.

La AMEPIP,  Comisia are foarte multe de reproșat – nu că s-a încălcat legea, dar că procedura nu a fost la fel de transparentă ca în alte țări. Eu, primul ministrul al României, voi cere în primul rând demisia celor care au urmat procedura legală.

Dar noi mai avem de implementat si  reformele pentru aderare la OECD. Acolo sunt anumite modificări la legislație ca să nu se mai întâmple acest lucru. Și atunci voi veni în ședința de guvern, fac modificările la legislație ca să nu se mai întâmple acest lucru – am închis și ținta OECD și cererea Comisiei – și o să vorbesc cu cei care au câștigat pe procedura 109 să își dea demisia și să refacem procedura dacă la concluzia aceasta a ajuns Comisia”.

Ieri, Mihai Precup, președintele AMEPIP, ne-a transmis că nu există motive legale pentru revocarea conducerii AMEPIP.

Reacţia lui Mihai Precup a venit după apariţia unor informaţii în presă potrivit cărora Comisia Europeană, printr-o scrisoare adresată autorităţilor române, spune că alegerea vicepreşedintelui Victor Moraru la conducerea AMEPIP nu îndeplinește criteriile de transparență și de concurență deschisă. Potrivit informaţiilor din presă, care citează sciroarea Comisiei Europene, Victor Moraru a participat la selecția membrilor comisiei care ulterior urma să îl numească în funcția de vicepreședinte AMEPIP, ceea ce duce la incompatibilitate și conflict de interese.

 

Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost aleasă în decembrie 2023. Mihai Precup, anterior secretar de stat, a fost numit președinte al AMEPIP. Vicepreședinți au fost numiți Victor Moraru, apropiat al lui Marian Neacșu, și Ciprian Hojda, susținut de președintele PNL Maramureș Ionel Bogdan, potrivit Economedia.

Crearea AMEPIP este o condiţie în PNRR. Se pare că şi din această cauza Comisia Europeană ar fi blocat cererea de plată numărul 3 din PNRR, în valoare de 2,7 miliarde de euro.

Mihai Precup: Nu există motive legale pentru revocarea conducerii AMEPIP

 

 

 

 

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025