Politica

Ciolacu, despre declaraţiile lui Viktor Orban: Jignitoare pentru toată lumea; o să avem o discuţie în coaliţie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a catalogat declaraţiile anti-UE şi anti-NATO făcute în România de premierul Ungariei, Viktor Orban, drept “jignitoare pentru toată lumea” şi a spus că va avea loc o discuţie în coaliţie pe această temă.

“O să avem o discuţie în cadrul coaliţiei. Declaraţia a fost jignitoare la toată lumea. Nu a fost o jignire adusă în special românilor. Mi-aş fi dorit să nu fie făcută pe teritoriul României, dar indiferent, putea să o facă şi pe Himalaya, efectele sunt aceleaşi, ale tale ca şi om politic”, a afirmat, miercuri, Ciolacu, întrebat de jurnalişti într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, despre declaraţiile lui Viktor Orban, potrivit Agerpres.

Liderul PSD s-a referit şi la afirmaţia lui Orban despre implicarea NATO şi UE în conflictul din Ucraina.

“Importantă e gravitatea declaraţiilor. Faptul că un lider al unui stat membru al Uniunii Europene aduce anumite declaraţii împotriva NATO şi UE, cred că e cel mai în măsură să răspundă. Cealaltă declaraţie (acuzele aduse NATO şi UE că ar susţine războiul din Ucraina – n.r.) este incalificabilă. Pentru un om politic în anul 2022, să faci o astfel de declaraţie, cu atât mai neinspirată să fie pe teritoriul României”, a precizat Ciolacu.

Întrebat dacă a avut o discuţie pe acest subiect cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, Ciolacu a subliniat că se aştepta ca acesta să aibă o reacţie.

“Nu am avut. Eu mă aşteptam de la domnul Kelemen Hunor să aibă o reacţie, dânsul, personală, imediată după o astfel de declaraţie”, a spus Ciolacu.

View Comments

  • Extraordinar!
    Ce reactie rapida după o săptămână!
    V-am durut la başcā de România până acum!
    Procedati la fel ca atunci cand păsărica s-a suit pe borna kilometrica!

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

36 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

42 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

48 de minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

o oră ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More