Politica

Ciolacu: Din punctul meu de vedere, se impune o remaniere în Guvern până la sfârşitul anului

  • Marcel Ciolacu a mai spus că este „foarte posibil” ca fostul premier social-democrat Mihai Tudose să revină în Guvern

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi seara că, din punctul său de vedere, se impune o remaniere guvernamentală până la sfârşitul acestui an.

“Ştiu şi avem o monitorizare a fiecărui ministru din actualul guvern – şi PSD, şi PNL, la fel cum o are, cred, şi prim-ministrul. Din punctul meu de vedere, se impune până la sfârşitul anului să fie o remaniere în Guvern”, a spus Ciolacu la Antena 3.

Liderul social-democrat a precizat că subiectul remanierii va fi discutat atât în coaliţie, cât şi la nivelul partidului.

“O să avem o discuţie aplicată în interiorul coaliţiei. Nu este prima oară când spun că este un lucru normal o remaniere. Vom face o analiză. Am o întâlnire şi la sfârşitul lunii şi cu grupurile parlamentare, şi cu conducerea partidului, unde o să discutăm toate aceste subiecte. Sunt atât de mândru că, într-un timp scurt, am reuşit în interiorul partidului să duc decizia cât mai jos, încât vreau să apăr cu toată forţa mea această democraţie pe care am deschis-o în partid”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Ciolacu a reiterat faptul că atributul schimbării unor miniştri îi aparţine premierului şi că el nu îi cere acestuia să facă anumite schimbări, fiind determinat să continue actuala coaliţie de guvernare până în 2024.

Întrebat dacă PSD doreşte schimbarea ministrului Energiei, Marcel Ciolacu a spus că “nu are nimeni nimic personal cu Virgil Popescu sau numai cu Virgil Popescu”, dar, în acelaşi timp, a apreciat că liberalizarea preţurilor la energie s-a făcut “în cel mai prost moment” şi a dus la “reinventarea băieţilor deştepţi”.

Marcel Ciolacu a mai spus că este „foarte posibil” ca fostul premier social-democrat Mihai Tudose, actual europarlamentar, să revină în Guvern: „Daca noi si colegii ii vom cere, Mihai Tudose este un om cu experienta, a fost de doua ori ministru la economie, a fost premier si este un om care ia decizii, nu….Este foarte posibil, dar nu numai pe Mihai, sunt si alti colegi care cand am facut guvernul au fost 2-3 propuneri pentru fiecare post pe minister”.

Potrivit unor surse, Tudose ar putea fi noul ministru al Apărării, în locul lui Vasile Dîncu.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

29 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

o oră ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

2 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More