Politica

Ciolacu: Eu îmi doresc ca până la 1 ianuarie să am promulgată legea pensiilor, întreaga reformă a pensiilor

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca până la 1 ianuarie să fie promulgată noua lege a pensiilor, iar până la 1 noiembrie ar trebui să se încheie toate procedurile în privinţa pensiilor speciale.

“Eu îmi doresc ca până la 1 ianuarie să am promulgată legea pensiilor, întreaga reformă a pensiilor, cea prevăzută în cererea de plată numărul 4”, a afirmat Ciolacu, la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a menţionat că, împreună cu Banca Mondială şi cu Comisia Europeană, s-a decis să se meargă pe varianta prin care se închid inechităţile în interiorul legii pensiilor.

“Eu merg pe primul scenariu pe care l-am convenit cu Comisia, cea în care se închid foarte mult inechităţile. De exemplu, sunt oameni care au muncit 30 de ani şi au pensie de la CAP de 1.000 de lei, 1.500 de lei. Nu exista contribuţie pe timpul lui Ceauşescu. Să îl scot din mormânt să îl cert? Aşa a gândit el atunci. Aşa era sistemul comunist. (…) Sunt nişte inechităţi. Aceasta este prima variantă”, a explicat prim-ministrul, adăugând că, după adoptarea noii legi, pensiile vor creşte şi cu 5%, cele mari, dar şi cu 20, 40%, cele mai mici.

Potrivit premierului, în privinţa pensiilor speciale se mai poartă negocieri cu Comisia Europeană.

“Ultimele negocieri pe care le avem, mai sunt trei lucruri de negociat, sunt unde ne încadrăm cu calculul, ce luni se iau în calcul când se calculează pensia magistraţilor. Ştiţi foarte bine că a fost pe o singură lună, ultima lună. Vă aduceţi aminte de un procuror general care a ieşit cu 120.000, că şi-a pus toate veniturile într-o singură lună? Procuror general al României, să faci o şmecherie să îţi pui toate veniturile în ultima lună, să iesi la pensie cu 120.000. Nu există măgărie mai mare pe care poţi să o faci faţă de un popor întreg, după ce ai fost procuror, deci tu împărţeai dreptatea în România. Este această negociere, ultimul draft a fost trimis de către Ministerul Justiţiei acum 48 de ore. Aşteptăm răspunsul Comisiei, unde este linia roşie, unde ne putem încadra, astfel încât să facem amendamentele, să le trecem prin Parlament”, a spus Ciolacu.

El a menţionat că toate procedurile în privinţa pensiilor speciale trebuie să se închidă până în 1 noiembrie.

“Noi până la 1 noiembrie trebuie să avem tot procesul parlamentar închis, cu tot cu decizia CCR (în cazul în care legea va fi contestată la CCR – n.r.). Suntem un pic presaţi de timp. Dacă nu închidem acest jalon, vom depune fără închiderea acestui jalon, iar România va pierde 1,4 miliarde de euro”, a evidenţiat Marcel Ciolacu.

View Comments

  • Iarna berze n-ai sa vezi!😯
    Iar procentele alea diferite de indexare a pensiei sunt clar anticonstituționale!

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

3 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More