Update articol:

Ciolacu: Îi mulţumesc preşedintei Parlamentului European pentru sprijinul oferit României în vederea aderării la spaţiul Schengen

Ciolacu Sursa foto: Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, după întâlnirea la Bruxelles cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, că aceasta sprijină România în vederea aderării la spaţiul Schengen, menţionând că ţara noastră a demonstrat “suplimentar” că îndeplineşte “de facto” toate condiţiile pentru a fi acceptată.

“Îi mulţumesc preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru sprijinul oferit României în vederea aderării la spaţiul Schengen. Modul în care autorităţile române au gestionat situaţia de la graniţa de Est a Uniunii Europene, în contextul actualelor tensiuni regionale, demonstrează suplimentar faptul că Romania îndeplineşte, de facto, toate condiţiile pentru a fi acceptată în spaţiul Schengen”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a menţionat că România doreşte o nouă rezoluţie care să susţină acest demers la nivel european şi care să fie votată pe parcursul următoarei preşedinţii a Consiliului UE.

“Ne bazăm pe sprijinul preşedintelui Parlamentului European pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a transmis Ciolacu şi pe Twitter.

Liderul PSD a arătat şi că a propus un nou format de dezbatere a preşedinţilor parlamentelor naţionale, incluzând Ucraina şi Republica Moldova.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a efectuat, joi, o vizită la Bruxelles.

Cu acest prilej, el a avut întâlniri cu preşedinta Camerei Deputaţilor – Parlamentul Federal al Regatului Belgiei, Eliane Tillieux, cu viceprim-ministrul Pierre-Yves Dermagne, ministru al Economiei şi al Muncii, precum şi cu comisarul pentru Muncă şi Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Marcel Ciolacu a avut şi o intervenţie în cadrul întâlnirii cu liderii PES, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (08/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 29 (30).04.2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (08/04/2026)

Incheiere contract de inchiriere

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (08/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA din 29.04.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/04/2026)

Structura actionariat la data de 31 martie 2026