Politica

Ciolacu: Împreună cu colegii mei din Parlament am început acest demers de a schimba taxa clawback

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat joi că în Parlament a fost început demersul de a schimba taxa clawback, adăugând că este în interesul tuturor ca preţul final să fie ţinut sub control, mai ales la medicamentele generice.

“Împreună cu colegii mei din Parlament am început acest demers de a schimba taxa clawback. (…) Cred că e în interesul nostru şi al Ministerului Sănătăţii să încercăm să ţinem sub control preţul final, mai ales la medicamentele mai ieftine, la medicamentele generice. Un pas foarte mare s-a făcut. Niciodată nu este suficient pentru a echilibra piaţa (…), mai ales că ne adresăm unor categorii sociale mai vulnerabile care nu îşi permit medicamente inovative, medicamente mai scumpe. Împreună ar trebui să ne aşezăm la masă, printr-un efort comun atât de la producător, cât şi pe lanţul de distribuţie, să încercăm să ţinem sub control atât efortul Casei de Sănătate, cât şi preţul la medicamente, ca efortul bugetar, până la urmă impactul bugetar negativ, normal, în momentul în care reduci din taxe, totuşi să se revadă cumva în bugetul Casei de Sănătate cu cheltuiala de compensare a acestor medicamente”, a spus Ciolacu, la conferinţa “Alertă în sănătate! Cum eliminăm barierele din calea accesului pacienţilor la medicamente”.

Marcel Ciolacu a adăugat că şi-ar fi dorit să fie introdusă taxa clawback la energie, în momentele de criză.

“Această taxă clawback e gheară, în momentul în care scapă lucrurile de sub control intervine statul, nu e inventată de noi. Nu vă ascund că aş fi dorit, în momentele de criză, să fi introdus această taxă clawback la energie şi cred că ar fi fost mult mai eficientă şi s-ar fi calmat piaţa, astfel încât nu am fi avut aceste măriri la producător şi pe urmă mergând pe tot lanţul plata finală fiind întotdeauna la consumatorul final. Sunt ferm convins că ne putem reaşeza la masă şi împreună cu Casa de Sănătate şi cu Ministerul de Finanţe, de această dată, pentru că aceste crize suprapuse pun o presiune majoră asupra bugetului, trebuie să găsim soluţiile atât eficiente economic, ca economia să funcţioneze, dar şi soluţiile sociale ca românii să treacă mai uşor peste această perioadă complicată. E o perioadă cu multe crize suprapuse”, a mai afirmat acesta, potrivit Agerpres.

Ciolacu a menţionat că va susţine întotdeauna fabricile de medicamente generice din România.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a susţinut, de asemenea, că în pachetul de măsuri sociale şi economice convenit în coaliţia de guvernare este şi o componentă pe Sănătate.

Articole recente

Rusia a atacat intenționat instalațiile petroliere SOCAR ale Azerbaidjanului din Ucraina, afirmă Kievul

Dronele rusești au atacat luni în mod intenționat un depozit de petrol aparținând companiei petroliere…

16 minute ago

Liderii europeni se vor întâlni cu Zelenski înainte ca acesta să meargă la Casa Albă pentru discuţia cu Trump

Liderii europeni veniţi în SUA pentru a susţine Ucraina la întâlnirea pe care preşedintele ucrainean…

20 de minute ago

Ovidiu Dumitrescu, nominalizat pentru funcția de Director General Adjunct BRK Financial Group

Ovidiu Dumitrescu a fost nominalizat pentru funcția de Director General Adjunct BRK Financial Group, după…

27 de minute ago

ELECTROMAGNETICA S.A. – Rezultate financiare aferente S1 2025

ELECTROMAGNETICA S.A. informează acționarii și investitorii că Raportul Semestrial privind rezultatele financiare la data de…

o oră ago

UniCredit Bank România a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank România

UniCredit Bank S.A. (UniCredit Bank) anunță încheierea cu succes a fuziunii cu Alpha Bank România…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More