Politica

Ciolacu, în Israel: România – consecventă în cadrul relaţiilor din Orientul Mijlociu; ne menţinem atitudinea de promotori ai păcii (video)

România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orientul Mijlociu şi îşi menţine atitudinea de promotor al păcii, dar va fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii săi, a transmis marţi prim-ministrul Marcel Ciolacu, la finalul întrevederii avute cu omologul israelian Benjamin Netanyahu.

“Domnule premier, România rămâne un stat consecvent în cadrul relaţiilor sale din Orientul Mijlociu. De aceea, suntem extrem de îngrijoraţi de spirala crescândă a violenţelor cu consecinţe teribile asupra populaţiei civile, atât israeliene, cât şi palestiniene. Vreau să îi asigur pe românii din ţara noastră că ne menţinem atitudinea de promotori ai păcii, dar vom fi alături, necondiţionat, în momentele dificile, de aliaţii şi prietenii noştri”, a precizat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

El a subliniat că vizita sa în Israel reprezintă exprimarea solidarităţii cu poporul israelian, în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas.

“Am decis să vin astăzi în Israel deoarece, în astfel de momente dificile, precum cele trăite în prezent de poporul israelian, partenerii şi prietenii trebuie să îşi demonstreze solidaritatea. Societatea românească, comunitatea de israelieni din România şi cea de români din Israel deplâng alături de dumneavoastră, domnul prim-ministru, victimele nevinovate, femei, copii, tineri în floarea vârstei, în urma atacurilor teroriste declanşate de Hamas. Transmit compasiunea noastră pentru toate aceste pierderi de vieţi omeneşti şi pentru numeroşii răniţi, printre care, în mod tragic, s-au regăsit şi cetăţeni de origine română”, a afirmat Marcel Ciolacu.

View Comments

  • Motto:
    „Doi mari vrășmași are românul: mila pentru străini și ura pentru ai lui.”
    (Grigore Vieru)

    Citatul de mai sus se potriveste perfect in cazul lui Marcel Ciolacu pe care nu-l dă inteligenta afară din casă. Intrebat despre sprijinul statului pentru repatrierea românilor din Israel, Ciolacu a făcut o declarație idioată care a provocat reacții dure în lumea politică din România: „Nu există zboruri umanitare! Nu puteam transforma România și companiile românești în Crucea Roșie. În funcție de cei care s-au deplasat și au fost repatriați, în funcție de veniturile lor, Statul Român va înapoia banii”, fără să se considere că este obligația statului român de a-și proteja cetățenii, cu atât mai mult cu cât e vorba despre o stare de război.
    In schimb, acelasi Marcel Ciolacu s-a lăudat cu ajutorul dat de ţara noastră refugiaţilor ucraineni din Israel, spunând că România a adus 3.000 de cetăţeni ucraineni, majoritatea tranzitând ţara noastră: ”Cred că a fost vorba de aproape 3.000 de cetăţeni ucraineni, statul român nu a cheltuit niciun ban pentru acest lucru, statul român s-a implicat logistic, la rugămîntea partenerilor europeni. Totul a fost suportat de forurile europene”, a precizat Ciolacu.
    Asadar cu guvernanți mediocri precum Ciolacu, Statul Român se străduie pentru ajutarea refugiaților ucraineni și migranților din Asia, dar refuză să-i ajute pe sutele de români blocați în Israel.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

10 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

11 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

12 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More