Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPrim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis, joi, autorităţilor locale un mesaj prin care le încurajează să participe Programul Termoficare, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, şeful Executivului a participat, joi, la Palatul Victoria, la semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Râmnicu Vâlcea.
Este un proiect cu o valoare totală de circa 140 de milioane euro, finanţat prin Programul Termoficare, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, precizează sursa citată.
“Felicit autorităţile locale din Râmnicu Vâlcea pentru că au reuşit să acceseze fondurile puse la dispoziţie prin Programul Termoficare şi încurajez şi celelalte autorităţi locale să aplice la acest program, al cărui scop este eficientizarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică. Cetăţenii vâlceni au astfel şansa de a beneficia de energie produsă într-un mod prietenos cu mediul şi, totodată, de a plăti un preţ mai mic pentru ea”, a declarat şeful Executivului, potrivit Agerpres.
Investiţia prevede construirea unei noi centrale de cogenerare pe gaz natural, proiectată să livreze integral energia termică în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET) al Municipiului Râmnicu Vâlcea, care să înlocuiască actuala centrală bazată pe cărbune, conform comunicatului.
“Prin realizarea acestui proiect va fi asigurată energia termică de care are nevoie întreg municipiul Râmnicu Vâlcea, la standarde înalte de eficienţă şi de protecţie a mediului înconjurător, dar şi la preţ mai mic al gigacaloriei”,se mai spune în comunicat.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More