Politica

Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari să dăm un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în CSAT.

“Suntem trei state cu sistemul Patriot – este Polonia, România şi Germania. Ştim poziţia Germaniei. Domnul Tusk este prim-ministru al Poloniei. La noi, conform Constituţiei, comandantul suprem al armatei este domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu nu am avut o discuţie încă după vizita preşedintelui în Statele Unite. Am avut discuţii cu ministrul Apărării. Domnul ministru al Apărării are reţineri mari să dăm acest sistem, unul dintre sisteme să-l dăm în Ucraina”, a afirmat Marcel Ciolacu, duminică, la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a spus că decizia se va lua în CSAT, împreună cu preşedintele României.

“Sunt ferm convins că vom lua decizia cea mai înţeleaptă în ceea ce priveşte România, în primul rând bun”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More