Politica

Ciolacu: Prin recalculare, pensiile mici vor creşte, iar cele mari vor stagna

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că începând cu 2024, prin recalculare, pensiile mici vor creşte, iar cele mari vor stagna, îndemnând pensionarii să îşi compare suma de pe fluturaş cu pensia medie din România.

“Ce mă deranjează e că vorbim tot timpul de pensionari, parcă ar fi săracii oameni o povară. (…) Sunt oameni cu 1.500 lei şi, tot timpul, când vorbim de buget, se întreabă de unde se măresc pensiile. Dar ce aveţi cu pensiile oamenilor? Până şi Comisia ne-a spus: ‘Faceţi ceva că sunt prea mici pensiile’. De aceea, avem mărirea de 13,8% de la 1 ianuarie 2024 şi de la 1 septembrie recalcularea pensiilor. Prin recalculare, pensiile mici vor creşte, iar cele mari vor stagna. Oamenii au ieşit la pensie pe diferite legislaţii. Sunt mult prea multe inechităţi şi asta încercăm, prin noua lege a pensiilor, finalizată anul acesta, încercăm să închidem aceste inechităţi”, a spus Ciolacu, la România Tv, potrivit Agerpres.

Întrebat despre discrepanţa dintre pensiile obişnuite şi cele din Justiţie, Ciolacu a spus: “Eu nu pot să modific nimic din trecut. Prezentul e o consecinţă a trecutului. Ce putem face acum? (…) Pensiile mici vor fi recalculate. Nu pot să iau un drept al unui om din trecut, nu am dreptul, nu e constituţional. Ce pot face prin lege? Acele pensii nu se mai măresc. (…) Indexarea e doar pentru partea contributivă. Pensiile speciale nu se măresc cu niciun leu.(…) Nu pot să compar o pensie de 40.000 lei cu o pensie de 1.500 lei. E suficient. Fiecare dintre noi trebuie să ne uităm în oglindă, să vedem unde este România, care e pensia medie din România şi ce pensie ai tu în fluturaş”.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

48 de minute ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

o oră ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

3 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More