Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook.com
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că un proiect pentru plafonarea preţurilor alimentelor de bază va fi avansat după o discuţie cu hipermarketurile şi cu producătorii şi va presupune o compensare şi nu obligarea producătorilor să vândă sub preţul de producţie.
“Nu s-a scumpit producerea energiei, ci preţul energiei, ceea ce e total incorect. Aceasta este cauza. Efectele le-am văzut cu toţii atât în inflaţie, cât şi în scumpirile carburanţilor şi alimentelor. Când vorbim de plafonare, automat înseamnă că există şi o compensare. Când am vorbit de plafonare la alimentele de bază, asta nu înseamnă că obligăm producătorii (…) să vândă sub preţul de producţie. Asta înseamnă că statul român, ca şi în aceste două luni când am plafonat preţul energiei, intervine şi subvenţionează o parte din acest preţ. Am văzut oameni politici care susţin că s-a întâmplat o nenorocire şi îi omorâm pe producători. Am zis că vom veni cu un astfel de proiect după ce vom avea discuţii atât cu hipermarketurile, cât şi cu producătorii. Cu primul-ministru am avut discuţia (…), să se creeze aceste grupe de lucru şi apoi ministrul de resort să vină în coaliţie, să prezinte propunerile şi să decidem politic. Cred că acesta este un mers constituţional şi normal, aşa cum ne dorim cu toţii”, a afirmat Ciolacu, marţi, la Parlament, potrivit Agerpres.
El a explicat că, în cazul plafonării preţurilor la alimente, se va aplica acelaşi principiu ca în cazul preţului la energie.
“Vom obliga producătorul să vândă cu un preţ. Întotdeauna trebuie să găseşti bani să intervii în cazul unei specule. Cauza rămâne în continuare scumpirea energiei şi efectele se regăsesc în preţul alimentelor, al combustibililor. Cred că vom veni cât se poate de rapid cu aceste soluţii ca să acoperim (…). Era programată o şedinţa de coaliţie azi, care s-a amânat pentru că nu s-a găsit o soluţie”, a spus Ciolacu.
Preşedintele PSD a menţionat că îşi doreşte ca ministrul Energiei să vină cu nişte soluţii din luna aprilie, pentru că preţul energiei pentru lunile februarie şi martie este “acoperit”.
“Există şi propunerea să prelungim aceste măsuri şi pentru următoarele două luni, ceea ce nu este rău şi în acest timp să fie parcurşi paşii legali cu ANRE”, a adăugat Ciolacu.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…
This website uses cookies.
Read More