Politica

Ciolacu: România susţine solicitarea Republicii Moldova de a se asocia formatului de cooperare Iniţiativa celor Trei Mări

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut miercuri o întrevedere cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la Bucureşti pentru a participa la Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări.

“Premierul român a apreciat participarea preşedintei Republicii Moldova la acest eveniment internaţional. România susţine ferm solicitarea Chişinăului de a se asocia acestui format de cooperare, care vizează, între altele, identificarea modalităţilor concrete de a angaja Republica Moldova şi Ucraina în proiecte menite să sporească gradul de interconectivitate în domeniile energiei, transporturilor şi digital din regiune”, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Conform unui comunicat transmis de Guvern, cei doi oficiali au evaluat stadiul relaţiilor bilaterale şi au apreciat nivelul “excelent” al cooperării. De asemenea, au manifestat întreaga deschidere pentru continuarea dialogului.

Premierul a menţionat că România a transferat recent prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, pentru finanţarea unor proiecte prioritare, în baza acordului privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro. Fondurile din această primă tranşă au fost direcţionate către achiziţionarea de microbuze pentru transportul şcolar şi către proiecte de infrastructură şi dezvoltare locală (alimentare cu apă, canalizare etc).

“Preşedinta Maia Sandu a mulţumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în plan bilateral şi în contextul de securitate actual, provocat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, şi a evidenţiat importanţa continuării cooperării, mai ales în sectorul energetic, în perspectiva apropierii sezonului rece. Şeful Executivului român a reafirmat susţinerea politică şi în plan tehnic pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, arătând că este prioritară în acest moment obţinerea deciziei privind deschiderea negocierilor de aderare, în cadrul Consiliului European din decembrie”, transmite Guvernul.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

16 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

17 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

17 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More