Politica

Ciolacu: România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume, dar categoric nu anul acesta

România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume, a declarat astăzi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dar a spus că o astfel de măsură nu se va implementa în cursul acestui an.

Întrebat, miercuri, la Parlament, dacă menţine ideea impozitării progresive, preşedintele PSD a răspuns: ”Categoric. Din punctul meu de vedere, România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume. Am văzut că şi Cehia a renunţat la taxa unică şi ei chiar aveau unică. Deci acesta este trendul, am mai rămas noi şi Estonia. Şi eu am văzut mesajul preşedintelui României care a fost unul foarte corect. Acelaşi mesaj l-am avut şi noi: anul acesta nu se modifică nicio taxă.

Anul acesta trebuie să ne vedem de capacitatea ANAF-ului şi a serviciului vamal de o reorganizare şi o readaptare pentru a colecta mult mai bine – ştiţi foarte bine că avem cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană. Din punctul meu de vedere, România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume. Anul acesta categoric nu”, a declarat Marcel Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor nu crede că anul acesta ar putea fi modificat, de la 1 iulie, Codul Fiscal, în aşa fel încât schimbările privind impozitarea progresivă să poată fi implementate de la începutul anului viitor: ”Eu cred că vor fi anumite modificări fiscale până la 1 iulie, de exemplu impozitarea proprietăţilor în funcţie de valoare. Nu sunt ministru de Finanţe şi nu sunt specialist în finanţe. Aceste valori se compară cu restul statelor în funcţie de venituri şi atunci vii cu o valoare. Ducem discuţia mult prea simplist. E o nouă abordare impozitarea progresivă, o abordare care a dus la dezvoltarea tuturor societăţilor civilizate”.

Liderul PSD a admis că ”pe agenda de discuţii” mai este şi subiectul unei taxe de solidaritate.

 

 

Articole recente

Consiliul Concurenței analizează preluarea a trei companii de către Vinci Energies SRL

Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Vinci Energies S.R.L. intenționează să preia Energobit S.A., ELM…

13 minute ago

Întâlnire Trump-Zelenski la Washington/ China speră într-un acord “acceptabil pentru toate părţile”

China a declarat luni că speră într-un acord "acceptabil pentru toate părţile" în privinţa Ucrainei,…

56 de minute ago

InfoCons a devenit membru observator în cadrul Adunărilor Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (WIPO)

România este pentru prima oară reprezentată în Forul Global de Proprietate Intelectuală – WIPO prin…

o oră ago

Ucraina este în pericol dacă Rusia cucereşte întregul Donbas (expert german)

Politologul german Carlo Masala a avertizat duminică asupra unor consecinţe devastatoare pentru Ucraina dacă Rusia…

2 ore ago

Amnesty International consideră că Israelul desfăşoară o “campanie deliberată de înfometare” în Fâşia Gaza

Israelul desfăşoară o "campanie deliberată de înfometare" în Fâşia Gaza, a declarat Amnesty International într-un…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More