Politica

Ciolacu: Rusia nu are un atac împotriva României, sub nicio formă

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că în urma căutărilor efectuate de autorităţi până acum în zona Galaţi alerta lansată vineri seara “nu se confirmă”, adăugând că “nu avem probleme, Rusia nu are un atac împotriva României, sub nicio formă”.

Şeful Executivului a făcut precizările într-o conferinţă de presă la Timişoara.

El a fost întrebat care este situaţia prezentă la Galaţi, ca urmare a alertei lansate vineri seara prin sistemul Ro-Alert, care anunţa căderea unor obiecte periculoase din spaţiul aerian şi cerea populaţiei să se adăpostească, şi dacă autorităţile continuă căutările în zonă cu scopul depistării unor posibile resturi de drone.

“Am avut o discuţie şi la 2.00 dimineaţa şi la 6.00 dimineaţa şi la ora 8.00, cu ministrul Apărării. (…) Nu se confirmă, încă, lucrurile, dar e un sistem normal, care funcţionează peste tot. Au fost inundaţii, aţi văzut şi în New York, a existat un sistem de alertă a populaţiei. Sunt ferm convins că în continuare, ca şi astăzi, Ministerul Apărării va informa transparent presa. Nu avem probleme, Rusia nu are un atac împotriva României, sub nicio formă, în acest moment. Şi eu nu cred că Rusia îşi permite să intre într-un conflict cu România. Acest lucru se datorează, în primul rând, că suntem membri NATO şi ai Uniunii Europene”, a declarat Marcel Ciolacu.

Locuitorii oraşului Galaţi au primit, vineri noapte, mesaje Ro-Alert, care anunţau căderea unor obiecte periculoase din spaţiul aerian şi cereau populaţiei să se adăpostească.

Căutările au început la miezul nopţii, după mesajul Ro-Alert primit de populaţia din Galaţi, au fost oprite după patru ore de scotociri la pas pe câmpul din zona cartierului Dimitrie Cantemir şi au fost reluate sâmbătă dimineaţă.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a alertat, vineri seara, în urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniţei cu România, forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană şi a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Galaţi.

“În noaptea de 29 spre 30 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina. În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniţei cu România, Ministerul Apărării Naţionale a alertat forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană şi a notificat, începând cu ora 22,38, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Judeţele Tulcea şi Galaţi”, informează un comunicat al MApN transmis, sâmbătă, Agerpres.

Potrivit sursei citate, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, cu semnal detectat pe un traseu către municipiul Galaţi.

Ca urmare, forţe ale ISU, Poliţiei şi Poliţiei de Frontieră au fost redirecţionate către zonele din proximitatea municipiului Galaţi unde a fost înregistrat semnalul radar respectiv.

Inspectorul şef al ISU Brăila, col. Ion Cristian, a declarat, pentru Agerpres, că sâmbătă, începând cu ora 12,00, au fost sistate căutările întreprinse pe raza judeţului Galaţi, unde ar fi fost semnalată o pătrundere neautorizată în spaţiul naţional aerian.

Căutările au fost efectuate pe o zonă de aproximativ 10 km pătraţi, iar în urma acestora nu a fost identificat niciun obiect zburător căzut în zonă.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

3 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

4 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

4 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More