Update articol:

Ciolacu: Sistemul STS a fost implementat; Parlamentul este total funcţional în acest moment

Marcel Ciolacu Foto Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că a fost implementat sistemul STS pentru şedinţele ţinute pe perioada stării de urgenţă, iar Parlamentul este “total funcţional” în acest moment.

“Eu am stat până acum la Parlament. Vreau să vă anunţ că sistemul STS a fost implementat, iar Parlamentul este total funcţional în acest moment. Nu mai există nicio discuţie”, a spus Ciolacu la Antena 3.

El a adăugat că toate partidele parlamentare, cu excepţia PNL, vor colabora în Parlament pentru a se lua măsuri în lupta în lupta cu coronavirusul.

“Am făcut acel apel la o întâlnire între toţi liderii de partide parlamentare. Toată lumea a răspuns acestui apel, cu toţii am făcut o videoconferinţă, am stat de vorbă despre această situaţie, că nu mai există niciun fel de colaborare între Guvern şi Parlament. Domnul Orban este singurul lider de partid care a lipsit de la această videoconferinţă. Nu a fost nimeni din partea PNL.(…) Am stabilit să îi trimitem o scrisoare deschisă domnului prim ministru, să ia act că dorim o colaborare instituţională între Guvern şi Parlament semnată de către toţi liderii politici”, a menţionat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Ciolacu a afirmat că, dacă premierul “nu intră într-un cadru instituţional, normal, aşteptat de către români”, parlamentarii PSD vor continua să iniţieze legi economice, adăugând că este deja pregătit un pachet care va fi promovat în această săptămână de mai mulţi lideri politici.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie