Politica

Ciolacu spune că taxarea proprietăţilor nu va fi mai mare, ci în funcţie de valoarea acestora

Taxarea proprietăţilor nu va fi una mai mare, ci în funcţie de valoarea acestora, respectiv de grila notarială, a declarat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, potrivit Agerpres.

Întrebat la Parlament dacă coaliţia de guvernare ia în discuţie o taxare mai mare pentru proprietăţi, Ciolacu a arătat că este în discuţie o taxare în funcţie de valoare.

“Nu e o taxare mai mare, să fie o taxare după grila notarială în funcţie de valoare. Este în discuţie. În funcţie de valoare. Nu creşte nimic, e vorba ce iei în calcul – care este baza. Aceste sume vin la autorităţile locale şi se dezvoltă autorităţile locale cu aceste sume. (…) Conform grilei notariale, se ia în acel moment un reper în ceea ce priveşte impozitarea”, a precizat Ciolacu.

El a adăugat că este vorba despre măsuri aflate deocamdată în discuţie.

“Important este că discutăm de măsuri pe care le vom lua peste 6 luni. Deci, cu alte cuvinte, această coaliţie şi acest guvern au în discuţie şi ceea ce se întâmplă în acest moment de zi cu zi, dar creăm şi ceva predictibil pentru perioada următoare”, a menţionat liderul PSD.

Articole recente

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

8 minute ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

11 minute ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

21 de minute ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

22 de minute ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

9 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More