Sanatate

Ciolacu: Văd că se face o paralelă cu cazul de la Colectiv; ar trebui făcută o paralelă cu cazul de la Mihăileşti

Premierul Marcel Ciolacu a mulţumit duminică tuturor pompierilor, cadrelor medicale şi forţelor de ordine implicate în gestionarea situaţiei generate de accidentul de la Crevedia.

El a precizat, de asemenea, că acest caz ar trebui comparat mai degrabă cu cel de la Mihăileşti decât cu incendiul de la Clubul Colectiv.

“Importat este că azi noapte, din punctul nostru de vedere, s-a acţionat exemplar şi în spitale. Mulţumim medicilor şi asistentelor şi celor care au acţionat pe salvări azi noapte. Trebuie să mulţumesc pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor care au asigurat perimetrul. Văd că se face o paralelă, întotdeauna, cu cazul de la Colectiv. Părerea mea este că ar trebui făcută o paralelă cu cazul de la Mihăileşti, unde s-a terminat foarte tragic” a arătat premierul, într-o declaraţie acordată presei.

El a menţionat că până în acest moment au fost transferate patru persoane în afara ţării: două au ajuns în Belgia, iar alte două urmează să ajungă la Milano. Sunt pregătite, de asemenea, alte şapte transferuri.

“Sunt trei în stare foarte gravă, în continuare, la Spitalul Floreasca şi încă două persoane la spitalul Bagdasar – de la prima explozie. Vom vedea după raportul de astăzi unde mai trebuie acţionat”, a declarat Marcel Ciolacu.

În ce priveşte activitatea staţiei GPL, premierul a precizat că a fost desemnat un procuror pentru acest caz şi a subliniat că persoanele vinovate vor plăti.

“Cred că aici deja procuratura generală a desemnat un procuror, pe acest caz. Sunt ferm convins că în cursul zilei de azi o să înceapă să vină elemente noi şi o să înceapă audierile, cum este normal. (…) Important este: cine va fi vinovat, să fiţi ferm convinşi că va plăti. (…) Pompierii trebuiau să acţioneze. Important este că s-au salvat vieţi. (…) S-a intervenit întâi cu roboţi”, a declarat el.

Premierul Marcel Ciolacu a ajuns duminică, la ora 11,00, la celula de criză de la Ministerul Afacerilor Interne, constituită în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Bilanț actualizat, în urma raportului de gardă și a evaluărilor permanente la patul pacienților:

În Spitalul Clinic de Urgență București au ajuns 31 de pacienți (dintre care 5 intubați) ca urmare a exploziei care a avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

În acest moment, sunt internați 26 de pacienți, dintre care 3 intubați. Toți pacienții au fost operați, cu toaletarea arsurilor, în cursul nopții. O parte dintre ei au fost supuși și astăzi unor proceduri operatorii.

2 pacienți au fost transferați la Bruxelles. Pentru alți 6 pacienți se fac în acest moment demersuri pentru transferul lor în străinătate.

Cei 3 civili din explozia inițială sunt în stare foarte gravă. Nu suportă transport în acest moment.

Restul pacienților sunt stabili sau cu evoluție ușor favorabilă.

Articole recente

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

o oră ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

o oră ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

o oră ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

o oră ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More