Politica

Ciolacu: Vom avea şedinţă de coaliţie luni sau marţi; vom lua o decizie referitoare la Capitală

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a anunţat că o şedinţă a coaliţiei de guvernare va avea loc la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, şedinţă în care se va decide dacă cele social-democraţii şi liberalii vor merge cu candidat comun la Primăria Capitalei sau vor avea candidaţi separaţi, potrivit Agerpres.

“La Bucureşti nu am dorit să luăm o decizie pripită şi am dorit să facem anumite sondaje de opinie. (…) Sunt mai mulţi candidaţi. Chiar dacă avem o abordare separată PSD are candidat pe doamna Firea şi avem deja creionat programul administrativ pentru Bucureşti. Dacă avem o abordare comună vom avea alt candidat, care să fie compatibil cu cele două electorate. Ce pot să vă spun cu siguranţă este că atât PSD cât şi PNL nu vor susţine candidatura domnului Piedone, vom avea candidaţii noştri sau candidatul nostru comun. Nu am stabilit încă exact când vom avea şedinţă de coaliţie, domnul Ciucă este acum pe avion. O să stabilesc cu dânsul exact când vom avea coaliţia, mâine sau poimâine. Cu toţii avem în acest moment măsurătorile şi alternativele pentru a lua o decizie şi cu certitudine vom lua o decizie”, a declarat Marcel Ciolacu la Digi24.

El a precizat că, la alegerile locale, PSD şi PNL vor avea candidaţi proprii în majoritatea judeţelor.

“Ce este cu certitudine, un lucru stabilit foarte clar, după alegeri majorităţile în toate administraţiile locale vor fi făcute de către PSD şi PNL. În ce priveşte candidatul pentru Bucureşti, e normal ca presa să caute persoana, numele. Abordarea noastră a fost una total diferită în acest moment. Categoric, contează managerul, cel care va coordona. Au fost discuţii despre domnul profesor Florescu (Tiberiu Florescu – n.r.), am avut întâlniri cu domnul profesor Florescu şi eu şi domnul Nicolae Ciucă. Este persoana cea mai îndreptătiţă să ne spună cum vede viitoarea viziune a Bucureştilor. Dânsul şi-a arătat disponibilitatea de a intra într-o echipă pentru reconstrucţia Bucureştiului. (…) Domnul Cătălin Cîrstoiu este un manager foarte bun la Universitar, este o persoană care este luată în calcul în acest moment ca şi candidat comun”, a explicat liderul PSD.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

10 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More