Politica

Ciolacu: Vom continua eforturile pentru aderarea în integralitate la Schengen; toate semnalele arată că obiectivul e realizabil

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că Guvernul va continua în 2024 eforturile în vederea aderării în integralitate la spaţiul Schengen şi menţionează că “toate semnalele” indică faptul că acest obiectiv este realizabil.


“După 13 ani de aşteptări, avem în sfârşit un acord politic. Acesta urmează să fie pus în practică în scurt timp, la nivel oficial, printr-o decizie a reprezentanţilor tuturor statelor membre din UE. Ridicarea graniţelor aeriene şi maritime, din martie 2024, reprezintă un drept câştigat după lungi negocieri, însă, cu siguranţă, lucrurile nu se vor opri aici. Vom continua eforturile şi anul viitor pentru aderarea în integralitate la spaţiul Schengen şi mă bucur că toate semnalele pe care le avem arată că acest obiectiv este realizabil. Acesta este primul rezultat concret în toată această perioadă de 13 ani, în care mulţi au vorbit, au comentat sau şi-au dat cu părerea. Dar de fapt nu au existat şi au realizat foarte puţin. Acest guvern va face ca românii să fie cu adevărat trataţi ca parteneri egali în Uniunea Europeană, iar economia noastră să crească exponenţial”, a spus premierul, în debutul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres.

Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri seară, că românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă din luna martie a anului viitor.

“După 13 ani, în sfârşit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privinţă! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă. Implicit, Portul Constanţa îşi va creşte exponenţial importanţa. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile şi pentru frontiera terestră. La acest proiect naţional s-a muncit extrem de mult. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi şi în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut uşa Schengen părea complet închisă!”, a transmis Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat tot miercuri că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage de la Viena şi Sofia privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

29 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

32 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

46 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

49 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

55 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More