Categories: EnergiePolitica

Ciolacu vrea înfiinţarea unei companii energetice naţionale care să producă energie verde, nucleară, pe cărbuni şi gaze, astfel încât în trei, maxim cinci ani România să fie independentă energetic

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat aseară, la Antena 3, că vrea crearea unei companii energetice naționale, care să producă energie dintr-un mix de surse și care să poată asigura într-un interval de 3 – 5 ani independența energetică a României.

Acesta a spus: “Traversăm o criză mondială a energiei, gestionată mai prost până acum în România. Trebuie să învăţăm din aceste crize. Cred că e momentul, cu o asemenea forță politică, să creăm o companie serioasă, care să producă și verde și nuclear și pe cărbuni și gaze, o companie națională astfel încât în trei, maxim cinci ani România să fie independentă energetic. Am vorbit cu specialiştii şi asta e abordarea corectă”.

Ministrul Energiei Virgil Popescu şi ministrul Finanţelor Adrian Câciu sunt invitaţi astăzi la ședința coaliției pentru a discuta despre criza energetică şi situația stocurilor.

Articole recente

Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis lansarea negocierilor de aderare cu România

Guvernul României salută adoptarea astăzi, 25 ianuarie 2022, a deciziei Consiliului Organizației pentru Cooperare și…

10 ore ago

XTB: Putin îi sperie pe investitori. Piețele încep să includă în prețuri riscul de război

Analiză XTB. Dispozițiile optimiste de la începutul unui nou an nu au fost de durată.…

10 ore ago

George Friedman: Misterul Rusiei – “Singura concluzie care trebuie trasă este că Rusia nu are intenția de a invada Ucraina”

Articol preluat din geopoliticalfutures.com, semnat George Friedman George Friedman este un strateg recunoscut la nivel internațional…

11 ore ago

Ministrul Energiei, replică pentru Dacian Cioloș: “Poate ar fi bine să-i ceară demisia și domnului Macron”

Ministrul Energiei Virgil Popescu a reacţionat în această seară, întrebat despre faptul că Dacian Cioloş i-a…

11 ore ago

Virgil Popescu: Noile plafoane: 80 bani/kWh pentru energie electrică şi 31 bani/kWh pentru gaze

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi că Guvernul a adoptat noile măsuri pentru plafonarea…

11 ore ago

Virgil Popescu: ANPC va putea aplica amenzi de până la 200.000 de lei furnizorilor care nu respectă legea

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat marţi, la finalul şedinţei de guvern, că Autoritatea Naţională…

11 ore ago