Politica

Cioloș, despre MISA: “Am fost unul dintre zecile de mii de cursanți o perioadă de câțiva ani și chiar nu îmi pare rău că am participat”

Dacian Cioloş a declarat, la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, că a fost  unul din cursanţii MISA şi că nu îi pare rău că a participat pentru că a învăţat lucruri: „Am fost unul dintre zecile de mii de cursanți o perioadă de câțiva ani și chiar nu îmi pare rău că am participat, pentru că am învățat lucruri, care, la fel, n-au nimic de-a face cu creștinismul sau cu anti-creștinismul, nu ne-am pus niciodată în opoziție, cum am văzut că unii le pun, spunând că, dacă fac yoga, nu mai pot să fiu creștin. Eu văd că acum, deja de câțiva ani de zile, văd o grămadă de lume, vedete care vorbesc de yoga, de cursuri de yoga, de posturi, în Occident lucrurile astea se întâmplă de zeci de ani, de 30-40 de ani”, a replicat Dacian Cioloș.

Întrebat de Denise Rifai dacă a participat la Spiralele MISA (Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut), Dacian Cioloș a răspuns: „Cred că am fost, da, la o spirală la mare odată, pentru că erau tabere organizate. Erau, cred, la vremea aceea, între 10-20 de mii de cursanți în toată țara pentru că erau cursuri organizate în diferite orașe din țară și unde era un instructor care… mă rog, te înscriai ca la orice curs, se ținea la Casa Studenților Cluj și învățam diferite posturi, învățam diferite tehnici de meditație, eram interesat de lucrul acesta, citeam, era exact aceeași perioadă în care am fost și membru în Junimea Vatra Românească, aveam acces la Biblioteca Universitară, la tot felul de cărți care erau interzise înainte și eram doritor să învăț foarte multe, să asimilez foarte multe, ce se întâmplă cu lumea din jurul meu. În acest context am participat”.

Întrebat dacă astăzi mai face meditație, Dacian Cioloș a răspuns: „Nu prea mai am timp acum să fac, mai fac relaxări, mă mai ajută din punctul ăsta de vedere, să-mi mai așez gândurile, să mă relaxez, să mai adun energie, să devin conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu”.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

27 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

32 de minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

38 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

51 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More