Update articol:

Ciprian Ciucu și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei: Vreau și eu să trăiesc într-un oraș pus la punct

ciucu Sursa foto: Facebook

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, și-a anunțat, luni, candidatura la Primăria Capitalei.

‘Să știți că nu a fost o decizie ușoară. Am stat mult și am cântărit: unde pot avea un impact pozitiv mai mare. La Primăria Capitalei sau la Primăria Sectorului 6? Am întors decizia aceasta pe toate fețele. Acum ați aflat, nu de la mine, dar ați aflat că voi candida. De aceea vă scriu această scrisoare, pentru că este normal să vă spun de ce am luat această decizie’, a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook, potrivit Agerpres.

El s-a adresat bucureștenilor din Sectorul 6, care i-au dat de două ori la rând încrederea lor, arătând că nu este un mesaj de despărțire, ci unul de continuitate.

‘Este un mesaj prin care vă asigur că mergem mai departe. Nu plec nicăieri, rămân aici, la noi în oraș, nu-mi schimb buletinul. Doar că mă duc la un alt nivel. Vom duce mai departe la alt nivel și Sectorul 6 (știu că mai am câteva zone care trebuie regenerate), dar și Bucureștiul! Am avut un ‘dialog’ cu mine însumi, mi-am pus întrebările esențiale și mi-am răspuns: da, pot, da, se poate! Mulți dintre dumneavoastră mi-ați spus și pe stradă și aici, pe Facebook, că nu mă votați tocmai ca să rămân la Primăria Sectorului 6. Este o formă de atașament și vă mulțumesc pentru încrederea dumneavoastră. Și știu că mă și alintați… Dar vă asigur că nu plec, rămân și ce am zis că voi face va fi făcut! Spitalul, în primul rând! Voi veni cu vești bune zilele acestea’, a adăugat Ciucu.

Acesta a mai transmis că Sectorul 6 este ‘cât de cât pus la punct’, acum este timpul pentru a se ocupa de ‘tot Bucureștiul’.

‘Dumneavoastră, locuitorii Sectorului 6, veți fi principalii mei aliați în campania care va urma! Știu acest lucru! Pentru că dumneavoastră vorbiți în cunoștință de cauză cu restul cunoștințelor, prietenilor și rudelor din București!’, a fost mesajul lui Ciucu.

El a mai menționat că a decis să candideze la Primăria Capitalei pentru că vrea să trăiască într-un ‘oraș pus la punct”.

‘De ce am luat decizia de a candida pentru a fi primarul Bucureștiului? Pentru că vreau și eu să trăiesc într-un oraș pus la punct! Mor de ciudă atunci când văd cum se prezintă alte orașe din lumea civilizată! Mor! Vreau să arate bine, să ne facă să ne simțim bine, să fie ordonat, curat și plăcut! Aerul să fie curat, să nu ne mai îmbolnăvească! Să fie verde! Să miroasă frumos! Vreau să nu mai stăm cu zilele sau chiar cu lunile fără apă caldă și fără căldură iarna! Vreau ca programul serviciilor noastre publice să fie predictibil. RATB-ul să ajungă la timp! Să fie bine conectat și stațiile de autobuz și tramvai să mă protejeze de ploaie și de soare! Vreau să nu mai văd fațade degradate, dezordine în firme și publicitate! Vreau ca orașul nostru să se dezvolte în continuare. Dar să se dezvolte legal, urmând cele mai bune politici de urbanism, cu zone mixte, nu cu viitoare ghetouri. Nu mai vreau ca orașul nostru să continue să ne agreseze, să ne spargă timpanele, să ne dea o stare mentală proastă clădirile degradate sau să ne intoxice cu eșapament sau praful șantierelor neprotejate!’, a mai scris Ciprian Ciucu.

Ciucu a mai anunțat că va ‘creiona’ un program, iar sloganul de campanie va fi ‘Bucureștiul pus la punct’.

‘Mă voi apuca imediat să-mi creionez un program. Mie nu mi-l scriu alții, întotdeauna mi-am scris programele singur. Ca să știu eu însumi ce îmi asum! Va fi sintetic pentru că nu am efectiv timp să scriu unul detaliat. Sloganul meu în acest campanie va fi ‘BUCUREȘTIUL PUS LA PUNCT’! Și mă voi ține de cuvânt!’, a dat asigurări liberalul.

Premierul Ilie Bolojan, liderul liberalilor, a declarat duminică seara că organizația PNL București l-a votat candidat la Primăria Capitalei pe Ciprian Ciucu.

‘Foarte probabil candidatul pe care îl vom susține este Ciprian Ciucu, pentru că astăzi s-a derulat un prim proces de desemnare, deci biroul de la București l-a votat candidat, mai sunt două etape și foarte posibil la finalul acestei săptămâni să avem închisă această procedură. Dar, în general, alegerile de primar, cu cât aspectele care țin de primărie sunt mai pronunțate, au o componentă care este legată de om. Din experiența mea, și caut să fiu un om cât se poate de corect, nu partidul politic este problema, întotdeauna omul este problema și de-aia am evitat să pun etichete unor partide să critic în masă. Oamenii sunt importanți, cei care candidează, și eu cred că domnul Ciprian Ciucu, având în vedere ceea ce a făcut în calitate de primar la Sectorul 6, având în vedere experiența dânsului din toți acești ani, este un candidat care poate să pună la punct foarte multe lucruri în București și este un om în care eu personal am încredere’, a spus Bolojan, la Digi 24.

BVB | Știri BVB
ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

AAGES S.A. (AAG) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20-24 octombrie 2025

MedLife S.A. (M) (27/10/2025)

Notificare rascumparare actiuni proprii 20 - 24 octombrie 2025