Categories: Fără categorie

Cipru: Turcia consideră ”nule şi neavenite” criticile UE la adresa preşedintelui Erdogan

Turcia a apreciat marţi seară ca “nule şi neavenite” criticile formulate de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, la adresa preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în legătură cu Ciprul, adăugând ca Bruxellesul nu poate juca niciun rol în rezolvarea conflictului vechi de o jumătate de secol, notează AFP, potrivit Agerpres.

Ministerul de Externe de la Ankara a estimat într-un comunicat că criticile formulate de Josep Borrell arată că “se comportă ca un purtător de cuvânt sau un apărător al administraţiei cipriote greceşti şi al Greciei, care abuzează de dreptul lor de veto în UE”.

Anterior, şeful diplomaţiei europene s-a declarat “preocupat” de anunţul preşedintelui Erdogan despre un plan de redeschidere a fostei staţiuni turistice Varosha din Cipru, pe care a considerat-o “inacceptabilă”.

“UE subliniază încă o dată necesitatea de a evita acţiunile unilaterale contrare dreptului internaţional şi noile provocări, care ar putea creşte tensiunile din insulă şi ar putea compromite reluarea discuţiilor în vederea unei soluţionări globale a problemei cipriote”, a declarat el într-un comunicat.

Preşedintele turc şi-a reafirmat marţi, în cursul unei vizite în Ciprul de Nord, ataşamentul pentru soluţia cu două state şi a acuzat guvernul cipriot-grec de “necinste” în soluţionarea divizării insulei mediteraneene.

Lângă el, aşa-zisul “preşedinte al Ciprului de Nord, Ersin Tatar, a anunţat debutul “celei de-a doua faze a (planului) nostru de extindere a Varosha”, pentru “a pune capăt doliului”.

Redeschiderea acestei vechi staţiuni turistice de pe litoral, părăsită în fugă de locuitorii săi în 1974 şi înconjurată cu garduri de sârmă ghimpată de armata turcă, este o linie roşie pentru guvernul cipriot-grec. “Viaţa se va relua” la Varosha, a spus Erdogan.

Josep Borrell s-a arătat “profund îngrijorat de anunţurile făcute de preşedintele Erdogan şi de Ersin Tatar (…) cu privire la zona împrejmuită Varosha”. El a denunţat “o decizie unilaterală inacceptabilă de a schimba statutul oraşului Varosha”.

Marţi seară, Ministerul turc de Externe a mai menţionat că recentul comunicat al şefului diplomaţiei europene reprezintă “o dovadă în plus a faptului că UE este deconectată de la realităţile chestiunii Ciprului” şi prin urmare este exclus să joace vreun rol pentru a rezolva problema.

Insula mediteraneană este divizată de când treimea sa de nord a fost invadată de Turcia în 1974, ca reacţie la o lovitură de stat a unor naţionalişti ciprioţi-greci care doreau alipirea sa la Grecia. Negocierile privind reunificarea insulei sunt la punct mort din 2017.

Uniunea Europeană refuză orice soluţie cu două state pentru rezolvarea acestui conflict, mai scrie AFP.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

o oră ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

o oră ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

o oră ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More