Categories: Fără categorie

Ciprul îşi închide frontierele pentru nerezidenţi de la 15 martie

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a anunţat vineri că, din cauza epidemiei de coronavirus, dispune închiderea pentru două săptămâni a frontierelor ţării tuturor străinilor care nu sunt rezidenţi, studenţi sau angajaţi pe insula mediteraneană a cărei economie este puternic dependentă de turism, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Intrarea (pe teritoriul ţării) este interzisă pentru două săptămâni oricărui cetăţean care nu este nici cipriot, nici rezident”, cu începere de la 15 martie, a spus el în timpul unei declaraţii televizate.

Interdicţia îi exclude, de asemenea, pe diplomaţii şi străinii care studiază în Cipru, a precizat el. “Cetăţenii străini pot lucra (pe insulă) atât timp cât şi-au obţinut autorizaţiile necesare”, a mai spus şeful statului.

Intrarea în Cipru prin cele opt puncte de trecere dinspre partea de nord ocupată de Turcia va fi supusă aceloraşi măsuri. Patru dintre aceste rămân închise.

Nicos Anastasiades a lansat un apel concetăţenilor săi să nu traverseze “linia verde”, care împarte insula în două, cu excepţia “deplasărilor absolut necesare” şi i-a îndemnat pe ciprioţii din diaspora să evite orice călătorie în Cipru.

Şcolile vor rămâne închise până la 10 aprilie, a informat el.

Membru al Uniunii Europene, Ciprul – care controlează două treimi în partea de sud a insulei – a anunţat 14 cazuri de noul coronavirus.

Autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord – recunoscută numai de Ankara, care susţine că a invadat treimea de nord a insulei ca reacţie la o lovitură de stat care urmărea alipirea ţării la Grecia – a anunţat la rândul său cinci cazuri de COVID-19.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

3 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

3 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

3 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

3 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More