Banci

Circa 13.500 de credite au fost aprobate prin IMM Invest, zece bănci au solicitat o suplimentare a plafonului

Circa 13.500 de credite au fost aprobate prin IMM Invest, programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, care a intrat în cea de-a patra fază de implementare, cea a acordării ajutorului de stat, a declarat miercuri Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.

“În acest moment, la IMM Invest avem 13.500 de credite aprobate, un buget de 11,2 miliarde de lei. Deja am început să intrăm în etapa a patra, adică plata ajutorului de stat. Ştiţi foarte bine că dobânzile, garanţiile, comisionul de garantare şi comisionul de risc sunt suportate de către Guvernul României. (…) La 31 iulie, programul a făcut o consultare a instituţiilor bancare. Sunt 21 de bănci cu care lucrăm: zece dintre ele au solicitat plafon în plus iar celelalte bănci au spus că vor consuma tot plafonul. Noi sperăm că până la sfârşitul lunii septembrie să spunem că acest program s-a încheiat”, a afirmat Dumitru Nancu, la întâlnirea COAL-live!, la care au participat antreprenori şi reprezentanţi ai autorităţilor, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL), potrivit Agerpres.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 de milioane de lei (161 de milioane de euro) iar directorul general al FNGCIMM a precizat că aproximativ 30% din buget va fi consumat la jumătatea lunii august.

Totodată, Dumitru Nancu a mai spus că a fost aprobată o suplimentare a plafonului de garantare de către Comisia Europeană. “Ştiţi foarte bine că Guvernul a aprobat 15 miliarde de lei. Comisia Europeană a fost de acord să creştem la 20 de miliarde de lei. (…) Din punctul nostru de vedere este un program de succes. Pe parcurs a fost perfecţionat, dar se văd roadele. În trei luni de zile s-au plătit aproape 1% din PIB injecţie de capital în întreprinderile mici şi mijlocii”, a mai spus directorul general al FNGCIMM.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.

Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este o instituţie financiara nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

50 de secunde ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

48 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More