Macroeconomie

Circulaţia dolarului în Rusia nu se va opri, potrivit Băncii Centrale

Guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiulina, a declarat vineri că nu se va opri circulaţia dolarului în Rusia “chiar şi în cazul scenariului cel mai apocalitic”, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

“Inclusiv în scenariul cel mai apocaliptic, dolarii cash vor continua să circule”, a spus Nabiulina într-o conferinţă de presă.

Preşedinta Băncii Centrale a Rusiei a adăugat că, în prezent, populaţia rusă deţine în numerar dolari şi euro în valoare de 85 miliarde dolari.

“Băncile pot acum să vândă şi să cumpere aceste valute, drept pentru care circulaţia în numerar a acestora va continua”, a menţionat ea.

Rusia a suspendat în martie vânzarea de călătorii în străinătate timp de şase luni în contextul puternicelor sancţiuni occidentale impuse în urma invaziei în Ucraina.

Această măsură a interzis băncilor să vândă valută cetăţenilor şi retragerile de peste 10.000 de dolari ale titularilor de conturi străine în băncile ruse.

Pentru a scoate mai mulţi bani, posesorii de conturi trebuiau să retragă în ruble, la cursul oficial al zilei.

De asemenea, pe 18 aprilie, BCR a permis băncilor să vândă dolari şi euro cetăţenilor, dar a precizat că este vorba despre valuta intrată după 9 aprilie, mai scrie EFE.

Articole recente

Un atac cibernetic perturbă operațiunile aeroporturilor europene, inclusiv Heathrow și Bruxelles

Un atac cibernetic asupra unui furnizor de servicii pentru sistemele de check-in și îmbarcare a…

37 de minute ago

Presupus spion rus descoperit la compania OMV Austria – Kurier

La compania petrolieră și gazieră parțial de stat OMV, un angajat cu vechime a fost…

44 de minute ago

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care…

49 de minute ago

Sondaj AVANGARDE: 74% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită

Aproape trei sferturi dintre români (74%) consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, 21%…

4 ore ago

Fitch îmbunătăţeşte ratingul Italiei, în urma reducerii semnificative a deficitului bugetar

Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit vineri ratingul suveran al Italiei cu treaptă, de…

5 ore ago

Ucraina atacă din nou rafinării în adâncimea teritoriului rus

Cartierul general de la Kiev a comunicat sâmbătă că forţele ucrainene au atacat din nou…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More