Energie

CIS Gaz solicită eliminarea numelui său de pe “lista neagră” a Consiliului Concurenţei

Compania CIS Gaz solicită Consiliului Concurenţei eliminarea numelui său de pe “lista neagră” a firmelor care au fost implicate în investigaţii privind trucarea unor licitaţii publice, în condiţiile în care sancţiunea pe care a primit-o a fost contestată iar litigiul se află în prezent pe rolul instanţelor de judecată.

“Considerăm că includerea companiei în “lista neagră” este de natură a produce prejudicii de ordin comercial, reputaţional şi de imagine majore, deoarece ar putea induce, la nivelul opiniei publice, ideea unei vinovăţii care nu este susţinută de probe şi care nu a fost reţinută de către o instanţă de judecată chemată să soluţioneze definitiv un litigiu aflat încă în derulare. CIS Gaz va depune toate eforturile pentru clarificarea situaţiei şi eliminarea numelui companiei de pe respectiva “listă neagră”, considerând că existenţa unei decizii definitive ar trebui să fie o condiţie minimală pentru includerea pe o asemenea listă”, precizează reprezentanţii companiei într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Aceştia subliniază că firma CIS Gaz a fost sancţionată de către Consiliul Concurenţei în baza deciziei nr. 75/19.12.2018, autoritatea reţinând în sarcina companiei o presupusă încălcare a regulilor de concurenţă în legătură cu două proceduri de achiziţie publică derulate în anul 2011.

Decizia autorităţii de concurenţă a fost contestată în termenul legal de către CIS Gaz, iar litigiul privind anularea actului administrativ emis de către Consiliul Concurenţei se află, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată competente, în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

“În acest moment, nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să justifice includerea CIS GAZ în această listă.(…) Subliniem faptul că politica CIS GAZ rămâne o politică transparentă cu un comportament corect în piaţă, care susţine lupta împotriva practicilor neconcurenţiale; practici, care de altfel sunt în deplină concordanţă cu programul de conformare cu regulile de concurenţă reţinut şi de către Consiliul Concurenţei. Însăşi existenţa acestui program de conformare reprezintă o dovadă clară a faptului că CIS Gaz ar trebui să fie eliminată din respectiva listă”, susţin reprezentanţii companiei.

Ei îşi exprimă încrederea că opinia comună a Consiliului Concurenţei şi ANAP va fi clarificată de către cele două autorităţi tocmai pentru a răspunde scopului pentru care a fost redactat documentul, respectiv acela de a reprezenta un instrument de ajutor pentru autorităţile contractante cu privire la necesitatea clarificării modalităţilor prin care un operator economic îşi poate demonstra în concret credibilitatea, aşa cum este prevăzut în legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.

CIS Gaz este o companie românească cu capital 100% privat, cu activitate care se derulează prin patru mari divizii: furnizare gaze naturale, construcţii – montaj conducte, mentenanţă şi integritate conducte şi furnizarea de echipamente şi soluţii pentru industria de gaze naturale şi ţiţei.

Consiliul Concurenţei a publicat săptămâna trecută pe pagina sa de internet, pentru prima dată, lista neagră a firmelor care au fost implicate în investigaţii privind trucarea unor licitaţii publice. Lista conţinea un număr de 35 de companii care au fost implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii trei ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă.

Cel mai recent caz, încheiat anul trecut, a fost cel în care Siveco România şi Intrarom au fost sancţionate pentru încălcarea Tratatului de aderare la UE prin practici concertate de împărţire a pieţei în cazul unei licitaţii organizate de APIA. Alte companii mari de pe lista neagră sunt Electromagnetica, Energobit, Electrica, Condmag, Cis-Gaz, Armax sau Vesta Investment.

Imediat după publicarea listei, Electrica a anunţat că va solicita Consiliului Concurenţei eliminarea sa de pe “lista neagră” întocmită de autoritate pe motiv că includerea ei pe această listă încalcă drepturile şi aduce atingere imaginii companiei, întrucât este asociată cu ideea de vinovăţie dovedită definitiv, fapt lipsit de fundament legal.

“Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a informaţiei conform căreia Electrica a fost inclusă în ‘lista neagră’ întocmită de Consiliul Concurenţei, compania face următoarele precizări: Societatea Energetică Electrica SA a fost sancţionată de către Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 77/20.12.2017 (Decizia), autoritatea reţinând calitatea de ‘facilitator’ (concept neconfirmat definitiv de instanţele din România). Compania a colaborat deplin cu Consiliul Concurenţei pe parcursul investigaţiei, dincolo de obligaţia legală, şi nu a fost menţionată în probatoriul autorităţii de concurenţă ca participant la înţelegerile din piaţă. Totodată, având în vedere faptul că Electrica nu este producător de contoare electrice, considerăm că nu se poate reţine faptul că societatea a participat la vreo înţelegere de împărţire a pieţei comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România”, se menţiona într-un comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Electrica a contestat Decizia, iar procesul se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având termen de judecată 9.02.2022, astfel încât, în acest moment, nu există o hotărâre judecătorească definitivă.

“În acest context, includerea Electrica în ‘lista neagră’ întocmită de Consiliul Concurenţei încalcă drepturile şi aduce atingere imaginii Electrica, întrucât este asociată cu ideea de vinovăţie dovedită definitiv, ceea ce este lipsit de fundament legal. În consecinţă, Electrica va lua legătura cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei pentru a solicita eliminarea companiei de pe lista întocmită de către autoritate”, afirmă reprezentanţii companiei.

Articole recente

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

6 minute ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

13 minute ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

14 minute ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

35 de minute ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

41 de minute ago

Guvernul portughez ia în considerare recunoaşterea statului Palestina în septembrie la ONU

Guvernul portughez se va consulta cu preşedintele şi parlamentul în vederea recunoaşterii statului Palestina la…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More