Energie

CITR: Societatea de Servicii Hidroenergetice – Hidroserv SA este pregătită de reorganizare

Hidroserv SA Societatea de Servicii Hidroenergetice, este pregătită pentru intrarea în reorganizare. În acest moment, compania se află într-o situație stabilă, de breakeven, în urma derulării unui proces de restructurare, inclusiv a personalului, potrivit unui comunicat de presă.

În acest context, strategia de reorganizare a Hidroserv SA avută în vedere de CITR presupune valorificarea activelor excedentare care nu contribuie la activitatea curentă, continuarea activității de mentenanță în urma încheierii unui nou acord cadru cu Hidroelectrica și participarea la proiecte viitoare de investiții pentru modernizarea hidroagregatelor, inițiate de sus-menționata companie. Societatea are capacitatea de a genera o activitate profitabilă, cu condiția ca planificarea și volumul lucrărilor să fie programate echilibrat, astfel încât să asigure acoperirea personalului cu lucrări pe întreaga perioadă a anului, potrivit aceleași surse.

Suntem pregătiți pentru depunerea unui plan de reorganizare al Hidroserv SA până la finalul anului, iar capacitatea operațională a societății, personalul supra-calificat și încheierea unui nou acord cadru vor crea premisele necesare restructurării societății. În perioada următoare vor începe negocierile cu Hidroelectrica pentru încheierea unui nou acord cadru care să prevadă prestarea serviciilor de mentenanță de către Hidroserv și care este imperios necesar pentru succesul redresării companiei”, subliniază Adrian Lotrean, Senior Partner CITR.

În comunicat se mai precizează: “Compania deține baza materială și dotările necesare pentru asigurarea serviciilor de mentenanță și capacitatea operațională de a derula lucrări de investiții și modernizări a hidroagregatelor, numai în 2018 executând două lucrări importante de modernizare la centrala de la Berești, județul Bacău, și la cea de la Călimănești, județul Vâlcea.

Redresarea Hidroserv este importantă pentru Sistemul Energetic Național (SEN), apariția unor avarii ale echipamentelor putând antrena pierderi semnificative și cu impact pentru sectorul energetic. Un nou acord cadru, pentru o perioadă de încă patru ani, va permite și îmbunătățirea condițiilor de lucru ale salariaților companiei, ceea ce va contribui la păstrarea în companie a unui personal competent și calificat pentru astfel de lucrări strategice.”

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More