Categories: Energie

Cîţu: Am gasit soluţii pentru a scoate Elcen din insolvenţă

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat joi că au fost găsite soluţii pentru a scoate Elcen din insolvenţă, dar detaliile în acest sens vor fi prezentate în perioada următoare.

“În această dimineaţă am avut o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, am discutat şi cu cei de la Elcen, Administraţia Fiscală, despre situaţia datoriilor şi să găsim o soluţie pentru Elcen. Am găsit o soluţie pentru a scoate Elcen din insolvenţă. Vom prezenta detaliile în perioada următoare”, a spus Cîţu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Ieri, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat că a fost găsită soluţia pentru a scoate din insolvenţă Electrocentrale Bucureşti (Elcen), astfel încât producătorul de energie să poată accesa fonduri pentru modernizare.

“Am avut o discuţie cu administratorul special al Elcen şi vreau să vă anunţ că Elcen va ieşi din insolvenţă. Am găsit soluţia. Se fac deja, împreună cu ANAF, pe Ordonanţa 69, compensările în aşa fel încât penalităţile la bugetul de stat să fie tăiate şi în cel mai scurt timp Elcen să iasă din insolvenţă”, a anunţat ministrul.

Producătorul de energie electrică şi termică Electrocentrale Bucureşti a intrat în insolvenţă în octombrie 2016.

Stanciu Ancuta

Ancuţa-Carolina Stanciu - redactor şef al FinancialIntelligence.ro Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public. Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate. Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România". După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

View Comments

Articole recente

Soros: Criza economică este acum mai gravă decât în 2008 – există o singură cale de ieșire: este momentul pentru a emite obligațiuni perpetue

Să finanțăm deficitul bugetar al Marii Britanii prin emiterea de obligațiuni perpetue, profitând de faptul…

12 minute ago

Norvegia nu a găsit o legătură directă între decesele în rândul vârstnicilor și vaccinul anti Covid

Autoritățile sanitare din Norvegia spun că nu există dovezi ale unei legături directe între decesele…

16 minute ago

IMM-urile din România, invitate să răspundă întrebărilor unui sondaj lansat de SME Europe

IMM-urile din România sunt invitate să răspundă întrebărilor unui sondaj lansat de SME Europe la…

31 de minute ago

77% dintre români consideră că şcolile ar trebui redeschise pe 8 februarie (sondaj)

Mai mult de trei sferturi dintre români consideră că şcolile ar trebui redeschise pe 8…

34 de minute ago

Viorica Dăncilă îşi va lansa o ‘carte-interviu’: Sunt lucruri care trebuie spuse

Fostul premier Viorica Dăncilă îşi va lansa o "carte-interviu" în care vorbeşte despre "provocările perioadei"…

40 de minute ago

Politico: Europa merge pe frânghie, aşteptând ca imunitatea la virus să se impună

* Alarma pentru o nouă variantă care poate provoca o creștere a cazurilor, înainte ca…

2 ore ago