Politica

Cîţu: “Cred că Legea Offshore va trece, în forma în care a adoptat-o Guvernul, foarte rapid”

Proiectul legii offshore va trece rapid de Senat, prima cameră legislativă sesizată, în forma iniţială, neexistând modificări în acest moment, a afirmat, joi, preşedintele Camerei Superioare, Florin Cîţu.

“Legea offshore este în procedură de urgenţă în Senat. Procedura de urgenţă are nişte termene. Depinde de comisii dacă acele termene vor fi avansate, noi suntem pregătiţi. Va trece cât mai repede. Nu am auzit să existe modificări în acest moment. Eu cred că va trece, în forma în care a adoptat-o Guvernul, foarte rapid”, a spus Cîţu la Senat, potrivit Agerpres.

Proiectul legii offshore, care a fost depus pe 15 aprilie la Parlament, reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât la perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale.

Actul normativ este semnat de liderii celor trei partide din coaliţia de guvernare – preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, precum şi de ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi liderul grupului minorităţilor reprezentate în Parlament, Varujan Vosganian. AG

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

2 ore ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

2 ore ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

5 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More