Politica

Cîţu, despre amendamentele depuse la buget: PSD vrea să ne scoată din UE

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că amendamentele depuse de PSD la bugetul pe anul 2021 au un impact bugetar de aproape 6% din PIB şi a susţinut că social-democraţii vor să scoată România din Uniunea Europeană.

“Am primit lista amendamentelor care au fost depuse şi de la PSD. Impactul bugetar este de aproape 6% din PIB. Aceasta ar însemna să mergem cu deficitul la 13% din PIB aproape. M-am uitat la sursa de finanţare şi fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România, vrea să o scoată din UE. Adică sursa de finanţare reprezintă contribuţia României la UE. Pentru cei care nu ştiu, la Ministerul de Finanţe, la acţiuni generale, plătim contribuţia la UE. De acolo vrea să ia PSD banii, să ne lase fără contribuţii la UE, ca să ne scoată din UE. Astea sunt amendamentele PSD”, a spus Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL, potrivit Agerpres.

El a vorbit şi despre un amendament al preşedintelui PNL, Ludovic Orban, şi al deputatului Florin Roman care prevede acordarea a 24 de călătorii gratuite pentru studenţi.

“Am încredere că fiecare amendament depus de colegii mei va veni şi cu sursele de finanţare şi atunci vom vedea. Eu tot ce pot să spun este că nu putem depăşi deficitul de 7,16%”, a spus Cîţu.

Premierul a precizat că doreşte un calendar accelerat pentru adoptarea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe acest an.

“Sunt sigur că astăzi ajunge în Parlament, au fost câteva modificări în funcţie de Consiliul Legislativ şi aşa mai departe, dar cum ajunge, vom avea şi calendarul. Sper să fie cât mai repede”, a declarat Cîţu.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

6 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

6 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

6 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

10 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More