Categories: Fără categorie

Cîţu, despre controlul la Primăria Municipiului Bucureşti: Încasările în septembrie sunt la aproape 99%

Veniturile Primăriei Municipiului Bucureşti în 2020 sunt de aproximativ 3,5 miliarde de lei, iar încasările în septembrie sunt la aproape 99%, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.

“Aş vrea să ştiţi situaţia reală a finanţelor Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru că toţi trăim în acest oraş şi vrem să ştim cum au fost cheltuiţi banii în acest an. În primul rând, câteva informaţii generale. Veniturile Primăriei Municipiului Bucureşti în 2020 sunt undeva la 3,5 miliarde de lei. Acesta este bugetul, 3,5 miliarde de lei. Încasările în septembrie sunt la aproape 99%. Deci, au fost venituri la Primăria Municipiului Bucureşti”, a spus Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că a cerut un control al tuturor instituţiilor statului şi că acesta va fi realizat anual.

“Încă din primul moment când am venit la Ministerul de Finanţe am cerut o situaţie a controalelor activităţii financiare sau a modului în care au fost cheltuiţi banii publici în instituţiile statului. Am cerut acest lucru pentru toate instituţiile. Bineînţeles, situaţia pe care am primit-o a fost departe de a fi îmbucurătoare. Am găsit companii care nu au avut o analiză a situaţiei economice financiare făcută în ultimii 10 ani. în ultimii 15 ani. Inspecţia economică din Ministerul Finanţelor Publice a ocolit foarte multe dintre aceste companii ani la rând. Printre acestea era bineînţeles şi Primăria Municipiului Bucureşti şi atunci să ştiţi că aceste controale nu s-au făcut doar la Primăria Municipiului Bucureşti, se fac la mai multe companii. Sunt la Ministerul Transporturilor, la Ministerul Economiei, sunt primării, alte primării din ţară. Le voi face pe toate. Acest controale se vor face la toate instituţiile publice şi se vor face anual pentru că, aşa cum am promis din prima zi la Ministerul Finanţelor Publice, mă interesează foarte mult cum sunt cheltuiţi banii publici”, a afirmat Florin Cîţu.

Articole recente

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

59 de minute ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

o oră ago

Meta Estate Trust raportează, în semestrul I, venituri de 13,78 milioane lei și profit net de 4,65 milioane lei

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…

o oră ago

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More